Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Poli Iaşi a dat lovitura la Piteşti! A patra înfrângere consecutivă pentru FCSB în Liga 1

VIDEO | Poli Iaşi a dat lovitura la Piteşti! A patra înfrângere consecutivă pentru FCSB în Liga 1

Superliga

Comentarii

FCSB a pierdut a patra partidă consecutivă din Liga 1, 1-2, împotriva celor de la Poli Iaşi.

Criza continuă la FCSB. Vicecampiona a fost învinsă şi de Poli Iaşi după un meci plin de gafe şi execuţii stângace. Prima ocazie importantă a moldovenilor s-a încheiat cu gol primit de roş-albaştri. Putea fi 1-1 la pauză, dar Mihai Roman a nimerit bara.

Adi Popa a fost trimis în teren, dar primul său şut spre poartă a fost o mare dezamăgire. Egalarea a venit după un penalti obţinut de polonezul Gikiewicz. Florin Tănase a executat şi a marcat primul său gol din acest sezon de Liga 1. Gafa meciului a fost făcută de goalkeaperul roş-albaştrilor. Andrei Vlad nu a blocat mingea şutată de Loshaj, iar echipa lui Teja a preluat conducerea. Şi Gnohere a fost aruncat în atac, dar în zadar. FCSB - Poli Iaşi s-a încheiat 1-2. 


VIDEO | FCSB - Poli Iaşi 1-2
Au marcat: Tănase 52' / Frăsinescu 40', Loshaj 73'

ECHIPELE DE START

FCSB: A. Vlad - Belu, I. Cristea, Marc, Panţîru - Pintilii, Oaidă, F. Tănase - Moutinho, Gikiewicz, M. Roman
Rezerve: Bălgrădean, Creţu, Fl. Coman, Gnohere, Planic, Ov. Popescu, Ad. Popa
Antrenor: Vergil Andronache

Poli Iaşi: Rusu - Gallego, Frăsinescu, Diallo, A. Radu - Breeveld, Loshaj - Haţiegan, Passaglia, F. Cristea - A. Cristea
Rezerve: Cobrea, Bălan, Danale, Chelaru, Platini, Bîrnoi, Didad Devesa
Antrenor: Mihai Teja

Final de meci. 

Min. 75: Ocazie Gnohere! Atacantul a acuzat că mingea a intrat în poartă. 

Min. 73: GOOOL Poli Iaşi! Loshaj şutează de la distanţă, iar Vlad scapă mingea în poartă. 

Min. 61: Ultima schimbare la FCSB! A ieşit Gikiewicz, a intrat Gnohere. 

Min. 52: GOOOL FCSB! Florin Tănase transformă lovitura de pedeapsă. 

Min. 51: Penalty FCSB! Gikiewicz a fost faultat în careu de Rusu. Doar înainte de a ajunge balonul la polonez, mingea a ieşit din teren. 

Min. 46: Ambele echipe fac schimbări la pauză. La Iaşi, Haţiegan a ieşit şi a intrat Platini. La FCSB au ieşit Pintilii şi Roman şi au intrat Ov. Popescu şi Adi Popa. 

S-a terminat prima repriză. 

Min. 44: Ocazie FCSB! Roman a condus o fază excepţională în careul Iaşiului şi a finalizat cu un şut în bară. 

Min. 40: GOOOL Iaşi! Frăsinescu înscrie cu capul după centrarea perfectă a lui Cristea. 

Min. 20: Ocazie Poli Iaşi! Cristea şutează puternic din unghi, dar Vlad respinge în corner. 

Min. 14: Ocazie FCSB! Polonezul din atacul roş-albaştrilor a fost din nou aproape de a marca, dar reluarea sa a trecut peste poartă. 

Min. 3: Ocazie FCSB! Gikiewicz loveşte mingea cu capul, dar nu îi pune probleme lui Rusu. 


Meciul de duminică seară de la Piteşti ar putea fi ultimul pentru "interimarul" Vergil Andronache. Gigi Becali a anunţat că până la meciul cu Vitoria Guimaraes, echipa va avea un nou antrenor. Narcis Răducan deja a ajuns la echipă, în funcţia de director sportiv. 

Şi la ultima partidă, Andronache are probleme în a alcătuit primul "11". Chiar dacă a venit şi Adi Popa, care pare pregătit să intre direct ca titular, FCSB are în continuare probleme de lot. Totuşi, surpriza ar putea fi Mihai Pintilii, care a fost rezervă la partida cu Mlada Boreslav. 

LIVE VIDEO | FCSB - Poli Iaşi, duminică, de la ora 21:00, la Telekom Sport 1

Mihai Teja, antrenorul de la Poli Iaşi, îşi înfruntă pentru prima dată fosta echipă şi elevii săi vin cu moralul la maximum după victoria din etapa trecută, 2-0 cu actuala "laternă roşie", Dinamo. 

"Fiecare îşi doreşte să câştige. E o revedere plăcută. Am un respect deosebit pentru omul Mihai Teja şi antrenorul Mihai Teja", a spus Vergil Andronache despre meciul de duminică. 

Afla mai multe despre: fcsbpoli iasiliga 1 

viewscnt
Articole similare