Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Lazio visează la scudetto! Cu Radu Ştefan titular, Lazio a învins-o pe Inter şi a urcat pe locul 2 în Serie A

VIDEO | Lazio visează la scudetto! Cu Radu Ştefan titular, Lazio a învins-o pe Inter şi a urcat pe locul 2 în Serie A

Serie A

Comentarii

Lazio a învins-o pe Inter Milano, scor 2-1, într-o partidă din etapa cu numărul 24 din Serie A.

Lazio a obţinut o victorie uriaşă în faţa lui Inter, în cel mai tare meci al etapei din Serie A. Apărarea biancocelestilor, cu Ştefan Radu integralist, a cedat în finalul primei reprize. Ashley Young a înscris primul său gol în tricoul nerazzurrilor. Lazialii au început senzaţional actul secund, iar De Vrij a fost forţat să comită fault în careu. Immobile a trimis imparabil din penalty şi a marcat pentru a 26-a oară în acest sezon. Milinokovic Savic a înscris superb, iar Lazio s-a impus cu 2-1, a urcat pe poziţia secundă şi a lăsat-o pe Inter la două puncte în spate.

La finalul partidei, Radu Ştefan şi colegii săi s-au bucurat alături de fani. Echipa lui Simone Inzaghi este la doar un punct în spatele liderului şi campioanei en-titre, Juventus. 


LAZIO - INTER 2-1 (Immobile 49, Savic 69 / Young 44)

Min. 69: GOL LAZIO! Milinkovic-Savic îşi aduce echipa la conducere după o fază superbă. 

Min 49. GOL LAZIO! Immobile transformă o lovitură de la 11 metri. Este golul cu numărul 26 în acest sezon

Min 44: GOL INTER! Şutul lui Candreva este respins de portarul Strakosha în faţă, iar Ashley Young, pe fază, marchează simplu. Oaspeţii conduc pe Olimpico

La o săptămână distanţă de la superbul Inter - AC Milan, Telekom Sport te ţine şi în această duminică seara în faţa micilor ecran, pentru confruntarea derby dintre Lazio şi Inter. Adică un meci între locul 1 şi locul 3 din Serie A, sau mai exact, între cele mai în formă echipe din Italia în acest moment.

Echipele de start:

  • Lazio - Strakosha - Luiz Felipe, Acerbi, Ştefan Radu - Marusic, Milinkovic Savic, Leiva, Alberto, Jony - Caicedo, Immobile
  • Rezerve: Adekanye, Anderson A., Anderson D., cataldi, Correa, patric, Guerrieri, Lazzari, Lukaku J., Parolo, Proto, Bastos, Vavro
  • Inter: Padelli - Godin, De Vrij, Skriniar - Candreva, Vecino, Brozovic, Barella, Young - Lukaku, Martinez
  • Rezerve: Agoume, Bastoni, Berni, Biraghi, Valero, D'Ambrosio, Eriksen, Handanovic, Moses, Ranocchia, Sanchez A., Stankovic
  • LIVE VIDEO Lazio - Inter Milano, duminică de la 21:45. Se anunţă spectacol pe Olimpico!

Despărţite de un singur punct, Inter şi Lazio se înfruntă pe Olimpico, intr-un meci în care e de aşteptat să revină şi Ştefan Radu, care n-a putut fi folosit de Inzaghi în deplasarea de la Parma.

Cele două formaţii au acelaşi număr de goluri primite în acest sezon (20), fiind echipele cu cea mai bună defensivă din Italia. Lazio a marcat mai mult însă decât Inter Milano: 53 de goluri lazialii, doar 48 elevii lui Conte.

Pe teren propriu, Lazio este invincibilă în acest sezon. Are 9 victorii şi 3 remize în 12 jocuri. Inter este de asemenea neînvinsă în meciurile din deplasare. Trupa lui Conte are 9 victorii pe teren străin şi 2 remize din 11 meciuri disputate. Va fi o confruntare între doi dintre primii 3 marcatori ai sezonului din Serie A. Immobile are 25 de goluri, în timp ce Lukaku are 17. Doi "bomberi" gata să facă ravagii în defensivele adverse şi în acest derby.

  • LIVE VIDEO Lazio - Inter Milano, duminică de la 21:45. Se anunţă spectacol pe Olimpico!

Ultimele două întâlniri directe au însemnat câte o victorie pentur fiecare echipă, de fiecare dată la limită. Inter a câştigat pe Olimpico în faţa lui Lazio cu 3-0 în octombrie 2018. De altfel, ultima dată când Lazio a bătut-o pe Inter Milano în campionat pe Stadio Olimpico a fost în 2016, prin golurile lui Klose şi Candreva.

Meciul dintre Lazio şi Inter Milano poate fi urmărit duminică seara la Telekom Sport, dar şi în format live video & text pe site-ul www.telekomsport.ro

Afla mai multe despre: laziointer milano 

viewscnt
Articole similare