Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Poli Iaşi - FC Botşani 2-1. Golurile superbe marcate de Cristea au adus prima victorie din noul sezon pentru echipa lui Stoican

VIDEO | Poli Iaşi - FC Botşani 2-1. Golurile superbe marcate de Cristea au adus prima victorie din noul sezon pentru echipa lui Stoican

CSM Poli Iași

Comentarii

CSM Politehnica Iaşi a învins-o, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, pe FC Botoşani, în primul meci al etapei a cincea a Ligii I.

Veteranul Andrei Cristea a adus victoria Iaşiului în derby-ul Moldovei. În decurs de doar cinci minute, atacantul de 34 de ani a înscris două goluri senzaţionale. La fiecare dintre şuturi, portarul Pap a fost spectator. 

Botoşani şi-a revenit în actul secund. Costel Enache l-a aruncat în luptă pe Mihai Roman, iar după doar două minute, atacantul i-a răsplătit încrederea şi a redus din diferenţă. Imediat după, Chitoşcă a avut golul egalizator în picior, dar a ratat, iar Poli Iaşi - Botoşani s-a încheiat 2 la 1.


Poli Iaşi - FC Botoşani 2-1

Au marcat: Cristea '30, '35 / Roman '55

Echipele de start:

Poli Iaşi: Rusu - Arias, Mihalache, Frăsinescu, Sin - Cioinac, Chelaru - Rus, Flores , Pîrvulescu - Cristea
Rezerve: Cobrea, Petre, Panţîru, Mihăescu, Ştefănescu, Zaharia, Florian, Mimoun

FC Botoşani: Pap - Patache, Miron, Burcă, Soiledis - Oaidă, Rodriguez - Chitoşcă, Ongenda, Golofca - Brekalo
Rezerve: Martin, Roman, Enriko, Chindriş, Târşă, Piftor, Corban

Min. 55 - GOOOOOOOOL FC Botoşani! Proaspăt intrat în teren, Mihai Roman reduce din diferenţă pentru echipa lui Costel Enache

Min. 35 - GOOOOOOOOL Poli Iaşi! O nouă reuşită superbă semnată de Andrei Cristea

Min. 30 - GOOOOOOOOL Poli Iaşi! Gol superb marcat de Andrei Cristea


Doar două puncte a strâns Flavius Stoican în acest debut de sezon la Politehnica Iaşi. Una dintre surprizele neplăcute ale startului de campionat, formaţia moldavă a încasat şapte goluri în ultimele două runde şi opt goluri în primele patru partide din campionat, având o medie de două goluri încasate per joc. Remizele cu U Craiova şi Astra Giurgiu nu anunţau ceea ce avea să urmeze pentru formaţia lui Stoican, distrusă în deplasările de la Bucureşti cu FCSB, respectiv Sfântu Gheorghe cu Sepsi.

Ieşenii l-au transferat în această săptămână pe atacantul Aguinaldo, fotbalist cu dublă cetăţenie, angoleză şi portugheză. La mijlocul săptămânii, Poli Iaşi a jucat un amical cu formaţia Bradu Borca, amical pe care l-a câştigat cu 2-0 prin reuşitele lui Sanoh şi Ştefănescu.

În faţa ieşenilor se va afla FC Botoşani, o altă echipă din Moldova, dar care după primele patru jocuri de campionat este neînvinsă. În ciuda faptului că a avut printre adversare campioana CFR Cluj sau echipe precum U Craiova şi Astra Giurgiu, gruparea botoşăneană a adunat şase puncte în primele patru etape şi şase goluri marcate. E drept, echipa lui Costel Enache n-a mai câştigat un meci de Liga 1 din 27 iulie.

Istoria întâlnirilor directe adună 12 meciuri oficiale, cu avantaj de partea formaţiei gazdă de vineri. Poli a câştigat cinci dintre aceste confruntări, doar două revenind botoşănenilor. La ultima întâlnire directă s-au marcat cinci goluri, formaţia FC Botoşani impunându-se într-un meci din Cupa României cu scorul de 3-2.

Formaţii probabile

Poli Iaşi (4-1-4-1): Cobrea - Gallego, Frăsinescu, Cioinac, Panţîru - Mihăescu - Sin, Mimoun, Flores, L.Rus - Andrei Cristea

FC Botoşani (4-2-3-1): Pap - Patache, Miron, Burcă, Soiledis-Rodriguez, Piţian - Roman, Ongenda, Golofca - Roman

Afla mai multe despre: poli iaşifc botoşaniliga 1 

viewscnt
Articole similare