Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Rapid Bucureşti – FC Turris Turnu Măgurele 1-1. Turris a ratat dramatic promovarea la ultima fază

VIDEO | Rapid Bucureşti – FC Turris Turnu Măgurele 1-1. Turris a ratat dramatic promovarea la ultima fazăgalerie foto

Rapid

Comentarii

Play-off-ul Ligii a 2-a s-a încheiat, duminică, în urma partidelor din etapa a cincea fiind stabilite cele două promovate în Liga I, UTA Arad şi FC Argeş, dar şi formaţia care va juca la baraj pentru accederea în primul eşalon, CS Mioveni. FC Argeş a beneficiat de faptul că FC Rapid a egalat în meciul cu Turris pe final, în minutul 90+7. Dacă nu ar fi fost golul egalizator al rapidiştilor, Turris ar fi încheiat pe locul doi şi ar fi promovat.

LIVE VIDEO | Rapid Bucureşti – FC Turris Turnu Măgurele 1-1 (A. Jorza 90+5 / I. Voicu 60)

Clasamentul din Liga 2:

1. UTA Arad - 30 pct.

2. FC Argeş - 27 pct.

3. Mioveni - 27 pct.

4. Turris - 26 pct.

5. Petrolul - 25 pct.

6. Rapid - 25 pct. 

*echipele au beneficiat de o rotunjire în plus cu 0,5 puncte, la startul play-off-ului, iar la final vor fi în dezavantaj dacă vor fi la egalitate cu o formaţie care nu a beneficiat de rotunjire.

**locurile 1 şi 2 promovează direct în Liga 1 la finalul play-off-ului, iar clasata pe 3 merge la barajul pentru promovare/menţinere în Liga 1 împotriva echipei situate pe locul 6 în play-out-ul Ligii 1.

Rezultatele din celelalte meciuri:

CS Mioveni - Petrolul 1-2

FC Argeş - UTA 1-1

Echipele de start:

Rapid: Popa - Bonnin, Mallo, Iacob, Goge(c) - Amir, Cârstocea, Lazăr - Sefer, Labeau, Hlistei
Rezerve: Tătaru, Voicu, Manole, Djuric, Creţu, Drăghiceanu, Alexandru
Turris: Duţu - Buleică, Ispas, Pîrvulescu, Mitrea - Pană(c), Cioinac - Haită - Tescan, Voinea, Voicu 
Rezerve: Păun, Matei, Serediuc, Moise, Neacşu, Sălcianu, Nwabueze

Min. 90+5 Finalul partidei.

Min. 90+5 GOOOOOL Rapid! Turris iese de pe locurile promovabile, după golul lui Amir Jorza, de la ultima fază.

Min. 60 GOOOOL Turris! Şoc în Regie. Ionuţ Voicu deschide scorul. 

Min. 46 A început repriza secundă.

Min. 45+1 Finalul primei reprize. 

Min. 43 Goge ratează incredibil dintr-o poziţie bună, din interiorul careului. 

Min. 33 Ocazie şi pentru Turris, dar Popa respinge. 

Min. 2 Mallo ratează deschiderea scorului, dintr-o poziţie bună. 

Min. 1 A început meciul. 


Se anunţă un meci extrem de tensionat, deoarece ambele formaţii au nevoie în mod obligatoriu de o victorie ca să poată să spere fie la promovarea directă în Liga 1, fie la ocuparea locului trei care duce la baraj cu antepenultima echipă din primul eşalon al fotbalului românesc. Un egal între Rapid şi Turris le asigură echipelor CS Mioveni şi FC Argeş locul trei necesar pentru baraj, în timp ce UTA Arad este sigură de această poziţie, indiferent dacă pierde deplasarea de pe terenul piteştenilor.

Ambele echipe sunt în situaţia în care chiar dacă vor câştiga în ultima etapă a Ligii a 2-a, depind de ce se va întampla în celelalte meciuri pentru a promova direct în Liga 1 sau pentru a spera la baraj. Turris promovează direct dacă învinge Rapidul, iar în paralel CS Mioveni este bătută de Petroul, în timp ce FC Argeş trebuie să piardă cu UTA. Pentru a merge la baraj, formaţia din Turnu Măgurele are nevoie fie ca FC Argeş să scoată maximum o remiză cu UTA, fie ca CS Mioveni să piardă partida cu Petrolul.

De cealaltă parte, pentru a promova direct în Liga 1, giuleştenii se află în aceeaşi situaţie cu rivalii lor din ultima etapă a Ligii a 2 a, Turris Turnu Măgurele. Trebuie să îi bată pe aceştia iar FC Argeş şi Mioveni să piardă meciurile pe care le au de disputat cu UTA, respectiv Petroul. Având un punct mai puţin decât cei din Turnu Măgurele, alb-vinişiniii au nevoie pentru a prinde locul trei de baraj fie ca argeşenii să piardă în faţa arădenilor, fie ca Mioveni să piardă cu Petroul Ploieşti. Scenariul unui egal între UTA şi FC Argeş, însoţit de o victorie a Mioveniului în faţa ploieştenilor, ar însemna ratarea promovării în Liga 1 pentru rapidişti, îndiferent dacă îi înving pe cei de la Turris.

Criteriile de departajare în play-off-ul ligii secunde sunt următoarele:

1. Avantaj pentru echipele care au punctaj nerotunjit, în cazul egalităţii de puncte (UTA şi FC Argeş au avantaj pentru că au intrat în play-off cu punctaj nerotunjit);

2. Rezultatul din meciul direct din play-off;

3. Golaverajul;

4. Numărul de goluri marcate.

 

Afla mai multe despre: rapid bucurestiturris turnu magureleliga 2 

viewscnt
Articole similare