Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Jos pălăria, copii! România U19 - Suedia U19 2-1, în Turneul de Elită. ”Tricolorii” au şanse mari să se califice la CE 2018

VIDEO | Jos pălăria, copii! România U19 - Suedia U19 2-1, în Turneul de Elită. ”Tricolorii” au şanse mari să se califice la CE 2018galerie foto

Echipa națională

Comentarii

Meciul cu Suedia a început neaşteptat de prost pentru jucătorii lui Adrian Boingiu. În minutul 4, suedezii au tras din afara careului, Vlad a respins în faţă, Bergqvist se afla în apropiere şi a împins mingea în poartă. Apoi, ”tricolorii” sub 19 ani au arătat o atitudine şi o determinare incredibile. Măţan, Moruţan, Dragomir, Tudor Băluţă sau Moldoveanu i-au ameţit pe suedezi.

Acţiunile românilor au fost construite cu mingi pe jos, multă imaginaţie şi cu multă tehnică. Din păcate, ”tricolorii” au avut de luptat şi arbitrajul spaniolului Alejandro Hernandez, care parcă a vrut să se răzbune pentru ceea ce s-a întâmplat la rugby. În prima repriză, au existat cel puţin patru faze controversate: un gol anulat pentru off-side şi trei presupuse lovituri de la 11 metri, după ce suedezi au comis henţuri în careu.

Golul egalării a venit în minutul 32, când Tudor Băluţă - unul dintre cei mai buni jucători de pe teren - a profitat de o bâlbâială în apărarea adversarilor. Puştii lui Boingiu au continuat să joace la fel de bine şi în partea a doua, deşi terenul a fost sub orice critică şi le-a pus mari probleme. Din nou, România a arătat foarte multă imaginaţie pe faza ofensivă. Măţan şi Moruţan au reuşit câteva acţiuni cu mult rafinament, care au entuziasmat publicul.

Golul doi a venit firesc. În minutul 58, Moldoveanu s-a distrat cu doi adversari pe partea dreaptă, a centrat, mingea a fost deviată până la Măţan, care de la colţul lung a marcat cu latul. Însă arbitrul spaniol a ieşit din nou la rampă, cu un nou henţ în careu făcut de suedezi. Dar nici de această dată n-a acordat lovitură de la 11 metri. În minutul 69, lucrurile s-au înrăutăţit pentru ”tricolori”, după ce Dima a fost eliminat pentru un atac cu talpa. Suedezii au rămas şi ei în 10, în minutul 85, puştii lui Boingiu s-au apărat admirabil şi au rezistat până la final.

Până la urmă, România a reuşit să câştige cu 2-1 şi are nevoie de minimum un egal cu Ucraina, în ultimul meci din grupă.

Min. 90+4 Fluier final, România câştigă cu 2-1


Min. 85 CARTONAŞ ROŞU şi pentru Titi! Suedia rămâne şi ea în 10 oameni.


Min. 69 CARTONAŞ ROŞU pentru Dima, după un fault dur. România rămâne în 10 oameni.


Min. 58 GOOOOL ROMÂNIA! Moldoveanu întoarce un adversar în partea dreaptă, centrează, mingea este respinsă până la Măţan, care reia din prima, cu latul, la colţul lung.


Min. 53 Măţan primeşte foarte bine în careu, în stânga, preia din scurt şi trage direct în portar.


Min. 48 Încă un gol anulat pentru România, tot prin off-side. Este însă o nouă fază controversată.


Min. 46 A început repriza a doua.


Min. 45+1 S-a terminat prima parte!


Min. 32 GOOOL ROMÂNIA! A fost un corner de pe stânga, m

ingea a fost bâlbâită în careul suedezilor, Tudor Băluţă a fost atent, a tras spre poartă şi a egalat.


Min. 17 Lansare pentru Robert Moldoveanu, atacantul lui Dinamo reuşeşte să agaţe balonul în careu, portarul Suediei iese inspirat şi reţine din picioarele românului.


Min. 15 Gol anulat pentru România. Moldoveanu reuşeşte să reia în plasă la capătul unei faze interesante, dar atacantul naţionalei României era în off-side.


Min. 8 Moldoveanu a recuperat în colţul careului de 16 metri, a întrat în careu şi a preferat să şuteze în locul unei pase. Mingea s-a dus peste poartă.


Min. 4 GOL SUEDIA! A fost un şut de la distanţă, Andrei Vlad a respins în faţă, Bergqvist a venit din spate şi a deschis scorul.


Min. 1 A început meciul.


 Echipele de start:

ROMÂNIA: Vlad – Haruţ, Screciu, Dima, Neciu – Băluţă, Dulca – Măţan, Dragomir, Moruţan – Moldoveanu
Rezerve: Costache, Sîntean, Micovschi, Boboc, Lazăr, L. Gheorghe, Drăguş, Truşescu, Merloi

SUEDIA: Ronning – Bjorklund, Colley, Ahmedhodzic – Fors, Svedberg, Browning, Titi, Marklund – Edqvist, Bergqvist
Rezerve: Nilsson, Brorsson, Krusnell, Konstandeliasz, Kulusekvski, Mumbongo, Karic, Shabani


UPDATE 17:20 | Din păcate, rezultatul din celălalt meci nu ne ajută prea mult. Deşi a deschis scorul, Serbia a sfârşit învinsă jocul cu Ucraina, scor 1-2. Astfel, indiferent de ce rezultat vom înregistra cu Suedia, meciul cu Ucraina din ultima etapă va fi decisiv.

UPDATE 13:30 | Naţionala de seniori le-a transmis un mesaj fotbaliştilor de la U19, înainte de jocul cu Suedia.

Pentru ca terenul să se prezinte în condiţii optime de joc, s-a luat hotărârea ca meciul Ucraina – Serbia să se joace începând cu ora 15:30, iar partida României cu Suedia să fie decalată cu o jumătate de oră, urmând să înceapă la ora 20:00.

Intrarea este gratuită, în baza unui tichet cu valoare zero care poate fi procurat de la casele de biletele ale stadionului.

Partida României va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube FRF TV.

Clasamentul Grupei 4 după disputarea primelor meciuri:

1.România - 3p 4-0

2.Suedia - 1p 0-0

3.Ucraina - 1p 0-0

4.Serbia - 0p 0-4

 Galerie foto

Afla mai multe despre: romania u19tur de elitacalificaresuedia,  

viewscnt
Articole similare