Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Etapa şi umilinţa pentru Flavius Stoican: Sepsi - Poli Iaşi 3-0. Echipa lui Neagoe este noul lider al Ligii 1

VIDEO | Etapa şi umilinţa pentru Flavius Stoican: Sepsi - Poli Iaşi 3-0. Echipa lui Neagoe este noul lider al Ligii 1

Superliga

Comentarii

Sepsi Sfântu Gheorhge a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Poli Iaşi, în etapa a patra a Ligii 1.

Ousmane Viera, Stefan Velev şi Yasin Hamed au înscris golurile învingătorilor. Pentru echipa pregătită de Flavius Stoican, aceasta este cea de-a doua înfrângere categorică, în două etape, după ce runda trecută s-a înclinat în faţa FCSB-ului, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-0.

În urma acestui rezultat, Sepsi a acumulat şapte puncte şi a urcat pe primul loc, la egalitate cu Gaz Metan, dar cu golaveraj mai bun. Poli Iaşi rămâne cu două puncte şi ocupă penultimul loc în Liga 1.

VIDEO | Sepsi - Poli Iaşi 3-0 (O. Viera 29', Velev 56', Hamed 78')

Echipele de start:

Sepsi: Niczuly - De Moura, O. Viera, Jovanovic, Sato - Velev, Vaşvari - Mensah (Hamed 53'), I. Fulop (Simonovski 70'), Drăghici (Karnitski 81')  - Tandia
Rezerve: Fejer, Rus, Karnitski, Prosser, Simonvski, Ştefan, Hamed
Antrenor: Eugen Neagoe

Poli Iaşi: Cobrea - Gallego, Frăsinescu, Cioinac, Panţîru (P. Petre 51') - Mihăescu - Kizito, Dylan Flores, Mimoun (Pîrvulescu 76') , Sin - A. Cristea (Zaharia 76')
Rezerve: Rusu - Danale, Rus, Pîrvulescu, Zaharia, P. Petre, Chelaru.
Antrenor: Flavius Stoican


Min. 78: Gooool, Sepsi! Înscrie şi Hamed, după o ieşire nehotărâtă a lui Cobrea, iar Poli Iaşi e groggy.

Min. 56: Goool, Sepsi! Gazdele se desprind la 2-0, prin golul lui Velev, care s-a demarcat excelent şi l-a învins pe Cobrea cu o execuţie simplă.

Min. 46: Se reia jocul.

PAUZĂ la Sfântu Gheorghe, după o primă repriză dominată de la un capăt la altul de gazde

Min. 29: Gol, Sepsi! Viera deschide scorul, după o eroare incredibilă a lui Cobrea. Reluările arată, însă, că Viera a intenţionat să centreze, iar mingea a fost deviată de Andrei Sin, astfel că Alberto Cobrea are scuza că a fost luat prin surprindere.

Min. 16: Încă o tentativă de a marca a gazdelor: şutul lui Vaşvari este prins, însă, fără probleme de Cobrea.

Min. 3: Prima ocazie a meciului! Mensah şutează frumos din marginea careului de 16 metri, dar mingea se duce în plasa laterală a porţii lui Cobrea.

Min. 1: A început meciul!

Trupa lui Eugen Neagoe a început sezonul cu o înfrângere pe terenul lui Hermannstadt, însă ulterior a obţinut două rezultate excelente (1-0 cu CS U Craiova şi 1-1 pe terenul Astrei).

Gazdele îşi vor inaugura noua nocturnă cu ocazia acestei partide şi speră să le ofere fanilor un motiv în plus de sărbătoare cu o nouă victorie.

De cealaltă parte, Poli Iaşi vine la Sfântu Gheorghe fără să fi cunoscut gustul victoriei în acest sezon. Moldovenii îşi propun o nouă calificare în play-off în acest sezon, dar sunt conştienţi că trebuie să înceapă să strângă puncte pentru ca obiectivul să rămâmnă realizabil.

"Ne aşteaptă o partidă grea, dificilă, jucăm contra unei echipe care a pus probleme acasă unor echipe cu nume precum CSU Craiova, au reuşit rezultate bune şi în deplasare. Sper să facem o partidă bună. Venim după un duş foarte, foarte rece cu FCSB. Consider că a fost un accident, chiar dacă scorul arată cum arată, am văzut ce am greşit şi sper ca în meciul următor să nu facem asemenea greseli", a declarat Stoican înainte de meci.

Echipele probabile:

  • Sepsi: Niczuly - Moura, Viera, Jovanovici, Sato - Velev, Vaşvari - Tandia, I. Fulop, Hamed - Simonovski
  • Poli Iaşi: Cobrea - Gallego, Mihalache, Frăsinescu, Pantâru - Cioinac, Flores - Rus, Kizito, Sin - A. Cristea

Afla mai multe despre: sepsipoli iasivideotelekom sport 

viewscnt
Articole similare