Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mai mulţi fani ai echipei Eintracht Frankfurt au oferit biletele achiziţionate pentru finala Ligii Europa asociaţiei SOS Satele Copiilor din Baku

Mai mulţi fani ai echipei Eintracht Frankfurt au oferit biletele achiziţionate pentru finala Ligii Europa asociaţiei SOS Satele Copiilor din Baku

UEFA Europa League

Comentarii

Mai mulţi fani ai echipei Eintracht Frankfurt au oferit biletele achiziţionate pentru finala Ligii Europa asociaţiei SOS Satele Copiilor din Baku. Suporterii îşi achiziţionaseră biletele înaintea semifinalei cu Chelsea, în urma căreia echipa lor a fost eliminată.

"Am trimis 100 de bilete. În capitala Azerbaidjanului sunt mulţi copii pentru care o finală de cupă europeană ar fi ceva uriaş, un lucru la care nu ar putea avea acces în mod normal", a declarat un fan al formaţiei germane.

După 1-1 în ambele manşe şi 3-4 la loviturie de departajare, Eintracht a ratat calificarea în finala Europa League de la Baku, unde, la 29 mai, se vor întâlni Chelsea şi Arsenal.

UEFA a anunţat că arbitrul italian Gianluca Rocchi va conduce la centru finala Ligii Europa, între echipele londoneze Arsenal şi Chelsea.

El va fi ajutat de conaţionalii săi Filippo Meli şi Lorenzo Manganelli, ca asistenţi, în timp ce Daniele Orsato va fi rezervă. Asistenţa video va fi condusă de Massimiliano Irrati, ajutat de Marco Guida, Szymon Marciniak şi Pawel Sokolnicki, ultimii doi din Polonia.

Rocchi, 45 de ani, este arbitru internaţional din 2008, iar sezonul acesta a condus şase meciuri din Liga Campionilor. El se va afla în premieră la centru la finala Ligii Europa, după ce, în 2017, italianul a fost al patrulea oficial la finala dintre Ajax Amsterdam şi Manchester United, din aceeaşi competiţie.

Cel mai important meci condus de el a fost Supercupa Europei din 2017, între Manchester United şi Real Madrid.

Afla mai multe despre: gest 

viewscnt
Articole similare