Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Manchester United, afacerea verii? Englezii anunţă posibilul transfer al lui Cristiano Ronaldo

Manchester United, afacerea verii? Englezii anunţă posibilul transfer al lui Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo

Comentarii

Nemulţumit la Juventus, Cristiano Ronaldo ar putea reveni la Manchester United.

Nu mai este niciun secret că super starul portughez, Cristiano Ronaldo, intenţionează să plece de la Juventus. Ronaldo a fost doar rezervă cu Udinese, la cererea sa expresă, iar reprezentatul său, Jorge Mendes, caută o soluţie pentru ca legendarul fotbalist să plece la o altă echipă.

Manchester United, dispusă să aştepte până în ultima zi de mercato pentru Cristiano

Potrivit celor de la Mirror, Cristiano Ronaldo are varianta PSG, dacă Mbappe va pleca în această vară la Real Madrid.

Pe de altă parte, sursa citată asigură că Ronaldo ar putea ajunge la Manchester United. Chiar dacă a investit deja mulţi bani în transferurile lui Jadon Sancho şi Raphael Varane, Manchester United vrea să revină în elita fotbalului european, iar Joel Glazer a promis o investiţie masivă în această vară.

Pe de altă parte, englezii dau asigurări că şi Cristiano Ronaldo este încântat de ideea unei reveniri la Manchester United, acolo unde a fost extrem de apreciat şi de iubit de către fani.

United vrea să-şi recupereze hegemonia pierdută în Anglia, iar o echipă care l-ar include pe Cristiano Ronaldo are toate şansele să îi ofere portughezului ceea ce simte că îi lipseşte acum la Juve: un lot capabil să lupte pentru toate trofeele puse în joc.

Pe de altă parte, revenirea lui Cristiano Ronaldo pe Old Trafford ar putea fi afacerea verii pentru formaţia britanică. Presa engleză crede că indiferent de investiţie, United ar scoate în decurs de câteva săptămâni profit. Englezii vor să aştepte până în ultima zi de mercato pentru a ştii dacă este posibil transferul lui Cristiano. În cazul în care s-ar ajunge la un acord, Edinson Cavani ar putea pleca de la United.

Afla mai multe despre: cristiano ronaldo 

viewscnt
Articole similare