Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mangia, încântat de Craiova - Viitorul 3-3: "Când se întâmpla asta, ies lucruri frumoase". Ce gol i-a plăcut cel mai mult

Mangia, încântat de Craiova - Viitorul 3-3: "Când se întâmpla asta, ies lucruri frumoase". Ce gol i-a plăcut cel mai mult
Comentarii

Antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Devis Mangia, a fost încântat de evoluţia formaţiei sale în meciul cu FC Viitorul, scor 3-3, şi a trecut peste greşelile comise de defensivă.

"Ne-am obişnuit ca în meciurile Craiova - Viitorul să avem un fotbal frumos. A fost un meci fantastic, asta e cel mai important! A fost o bună propagandă pentru fotbalul românesc. Atunci când sunt multe goluri, există şi lucruri bune, şi lucruri rele. Băluţă a jucat foarte bine, precum colegii lui. Atunci când jucătorii joacă pentru echipă, se întâmplă lucruri frumoase. Mai avem două obiective importante (n.r. - locul 3 şi Cupa României). Cel mai important este să continuăm să jucăm la fel ca în această seară", a spus Mangia, la Telekom Sport.

La finalul unui meci cu şase goluri unul mai frumos decât altul, tehnicianul italian a apreciat cel mai mult reuşita lui Alexandru Mitriţă: "Primele două goluri marcate de noi - pentru că nu vreau să vorbesc decât despre golurile înscrise de noi - au fost frumoase, dar primul a fost... Fantastic!".

Formaţiile CSU Craiova şi FC Viitorul au terminat la egalitate, sâmbătă, la Craiova, scor 3-3, în etapa a şaptea a play-off-ului Ligii I, într-un meci la care Alexandru Băluţă şi Cristian Ganea au înscris câte două goluri şi au pasat decisiv la celelalte.

Afla mai multe despre: mangiacraiovaviitorul 

viewscnt
Articole similare