Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Marele regret al lui Mirel Rădoi după umilinţa cu Norvegia: ”Acolo ni s-a rupt firul!”. Ce spune selecţionerul despre duelul cu Austria

Marele regret al lui Mirel Rădoi după umilinţa cu Norvegia: ”Acolo ni s-a rupt firul!”. Ce spune selecţionerul despre duelul cu Austria

Echipa națională

Comentarii

Selecţionerul Mirel Rădoi îşi reproşează că nu a reuşit să refacă moralul elevilor săi după ce România a pierdut calificarea la EURO 2020, în faţa Islandei.

Rădoi a explicat că tricolorii au avut parte de o decădere mentală după ce au fost învinşi de islandezi, decădere care a influenţat evoluţia acestora cu Norvegia. Selecţionerul a declarat că tot ce s-a construit în septembrie, cu Irlanda de Nord şi Austria, a fost dărâmat de înfrângerea cu Islanda.

”Îmi reproşez că nu am fost în stare să capacitez jucătorii la miza partidei cu Islanda. Acolo ni s-a rupt firul, cum se spune pe româneşte. A fost un moment în care jucătorii nu au ştiut cum să gestioneze această nereuşită, iar noi nu am ştiut cum să-i facem să treacă peste acest lucru cât mai repede. Ce a urmat cu Norvegia, ne-a explicat totul.

În momentul de faţă, nu văd o resemnare din partea jucătorilor. Văd, în schimb, o lipsă de reacţie. După discuţiile pe care le-am avut, cred că mâine seară vor avea o altă faţă. E clar că după aceste patru meciuri, la mijloc stă meciul cu Islanda, iar după primele două meciuri, tot ce am construit atunci, am dărâmat mental prin acea necalificare”, a mărturisit Mirel Rădoi, în conferinţa de presă de dinaintea meciului cu Austria.

România – Austria se joacă, miercuri, de la ora 21:45. Tricolorii s-au impus în meciul tur din grupele Ligii Naţiunilor, scor 2-3, pe terenul austriecilor. 
 

Afla mai multe despre: mirel radoiromaniaaustria 

viewscnt
Articole similare