Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mari rivalităţi - episodul 1: Roger Federer sau Rafael Nadal Parera

Mari rivalităţi - episodul 1: Roger Federer sau Rafael Nadal Parera

Tenis

Comentarii

Acum 4 ani, când Nadal s-a apropiat de 30 şi Roger de 34 de ani, discuţiile s-au radicalizat, accelerat, urgentat, pentru că aproape toţi ne gândeam că asistăm la ultimul lor an la un nivel competitiv. Si singura întrebare importantă părea să fi rămas ”Care dintre ei este cel mai mare?”.

Context:  În 2016, Roger nu mai câştigase niciun Grand Slam de patru sezoane. Şi avea unul singur, pe cel de la Wimbledon din 2012, câştigat în ultimii 6 ani! A trecut şi 2016 fără vreun astfel de trofeu. Se cam terminase, nu?

Nadal, la sfârşitul lui 2016 era într-o situaţie similară. Fără turneu de Grand Slam câştigat din 2014! Nici măcar pe suprafaţa lui favorită, la Roland Garros, nu mai ridicase trofeul doi ani la rând! Aproape de neimaginat. În sezoanele 2015 şi 2016, din diverse motive, nu a mai câştigase niciunul dintre cele patru turnee majore. Toată lumea vorbea despre faptul că Nadal are un stil atât de solicitant încât la 30 de ani era de aşteptat să fie demult pensionat. Se cam terminase şi pentru el, nu?

Experţii avuseseră dreptate! De la Brad Gilbert la John McEnroe, toţi avuseseră dreptate! Era celor doi apusese. Mai mult, Roger se şi operase de menisc în 2016. Bătrâneţea îl ajunsese din urmă.

La sfârşitul lui 2016, Roger avea 17 turnee de Grand Slam câştigate – cu 3 în plus faţă de precedentul record, al lui Pete Sampras, în timp ce Nadal, cu 14, era şi el pe aceeşi treaptă cu ”Pistol Pete”.

Şi-apoi, de nicăieri, toţi au încetat să mai aibă dreptate!

În 2017 a venit finala de la Australian Open. Roger şi Rafa au călcat totul în picioare până în ultimul act şi apoi au schimbat lovituri brutale timp de 5 seturi. Nadal a avut 3-1 în decisiv, dar Roger a fost mai proaspăt! Ce ironie! Şi minunile au continuat să se înşiruie în acelaşi an: Nadal a spulberat totul în cale la Roland Garos, Roger la Wimbledon şi apoi, din nou Rafa la Us Open. Împreună au câştigat 8 GS-uri din 2017 pâna acum, din 13! Roger 3, Rafa 5.

Acum însă totul s-a oprit. Clasamentele sunt îngheţate şi nici măcar nu ştim cum va arăta tenisul de acum încolo, iar întrebarea asta pare mai acceptabilă ca niciodată: Cine a fost cel mai bun jucător de tenis din toate timpurile? Roger sau Rafa? Am putea să îl punem şi pe Nole aici? Da, dar să nu necomplicăm prea mult – poate prin 2021.

  • De ce Roger?
  • Cel mai puternic argument în favoarea lui ar trebui să fie unul obiectiv, care să se lege de cifre: are cele mai multe Grand Slam-uri câştigate: 20
  • Are cele mai multe săptămâni petrecute pe prima poziţie mondială: 310
  • A fost cel mai în vârstă număr 1 mondial: 36 de ani şi 320 de zile
  • A petrecut 15 ani în top 3 mondial
  • Are cele mai multe finale de Grand Slam: 31 (Nadal ”numai” 27)
  • Poate fi considerat cel mai bun jucător pe iarbă: cu 8 titluri la Wimbledon
  • Are cele mai multe titluri din istoria sportului pe hard: 71
  • Cele mai multe titluri la Turneul Campionilor: 6
  • Toate cele 4 finale de Grand Slam jucate în acelaşi an – performanţă izbutită în 3 ani diferiţi (2006, 2007 şi 2009)
  • 4 ani la rând în care a câştigat cel puţin 2 titluri de Grand Slam

De ce Rafa?

  • Când vorbeşti despre o rivalitate, primul lucru amintit este cine a câştigat mai multe meciuri directe: Nadal este în avantaj cu Roger : 24 la 16. În ciuda impresiei larg răspândite, Nadal nu îl conduce pe Roger doar în meciurile directe pe zgură (14-2), ci şi pe hard outdor (8-6), suprafaţă pe care Roger a câştigat cele mai multe titluri din carieră.
  • Are 19 turnee de Grand Slam câştigate, cu doar unul mai puţin decît Roger şi are cele mai multe turnee de 1000 de puncte câştigate din istorie: 35
  • Este singurul om care a câştigat un turneu de Grand Slam de 12 ori
  • Are cele mai multe titluri de Grand Slam pe hard şi zgură în total: 17
  • Singurul jucător care a câştigat minimum un turneu de Grand Slam în fiecare an, timp de 10 ani
  • Cel mai în vârstă număr 1 mondial la sfârşitul unui sezon (2019) – 33 de ani şi 6 luni
  • Spre deosebire de Roger, a câştigat şi aurul olimpic în proba de simplu,pe lângă cele patru turnee de Grand Slam - aşa numitul Career Golden Slam.
  • Are cel mai bun procentaj de victorii din istorie, pe toate suprafeţele: 83,19% (990 victorii, 200 de înfrângeri) 
  • Are cel mai bun procentaj de victorii pe zgură din istorie: 91,79% (436-39)

Recordurile prezentate sunt doar o fracţie din cele pe care cei doi le-au stabilit, cifre clare, indiscutabile. Altfel,  subiectul ar putea fi acoperit cum se cuvine doar între coperţile unei enciclopedii. Departe de a ne bucura de un asemenea spaţiu.
Au mai rămas doar două lucruri de spus înainte de a ne hotărî. Şi sunt afirmaţii subiective, dar aproape unanim acceptate:

Roger are tehnica cea mai rafinată din istorie.

Rafa este luptătorul suprem.

Afla mai multe despre: federer 

viewscnt
Articole similare