Experiențe împreună.
You are here:

Mario Camora: ”Rămân la Cluj şi vreau să antrenez CFR. Dan Petrescu este obsedat de fotbal”

Mario Camora: ”Rămân la Cluj şi vreau să antrenez CFR. Dan Petrescu este obsedat de fotbal”

CFR Cluj

Căpitanul CFR Cluj, portughezul Mario Camora, a reafirmat faptul că se va stabili în România după ce îşi va încheia cariera de fotbalist şi şi-a propus să devină antrenorul echipei la care evoluează acum. El a spus despre Dan Petrescu că este un om obsedat de fotbal.

"După insolvenţă au urmat momente grele, dar clubul şi-a revenit şi este o perfomanţă foarte, foarte bună pe care am făcut-o în ultimele sezoane. E un pas foarte important pentru noi, dar şi pentru fotbalul românesc. Era o grupă complicată, cu echipe foarte bune, era greu să mă gândesc că ne puteam califica, dar am crezut că măcar acasă să câştigăm unul sau două meciuri. Era păcat să nu ne calificăm. Suntem fericiţi, e o calificare meritată. A fost presiune mare, e nevoie să ai astfel de presiune, se vede calitatea echipei şi a jucătorilor, fără presiune degeaba joci fotbal. Eu mai pot să joc, am spus mereu că eu prefer să joc din trei în trei zile, nu să stau o săptămână şi să joc apoi, eu prefer să joc tot timpul. De când sunt la CFR, cred că trec prin cea mai bună perioadă a  mea, mă simt cel mai bine fizic, sezonul acesta şi cel dinainte. Sunt mai bine fizic şi mai bine psihic, dacă sunt condiţiile perfecte la club, cum sunt acum, te poţi bucura şi de fotbal, şi de viaţă. Cel mai greu a fost cu Celtic acasă la ei, o echipă foarte grea, care joacă un fotbal frumos. Dar pentru mine cea mai bună echipă a fost Slavia Praga. Eu vreau, pentru suporteri, o echipă tare să vină la Cluj, dar eu vreau să mergem mai departe, să ne batem, orice echipă care vine o să fie greu. Pentru mine Dan Petrescu este un om obsedat de fotbal, este numărul 1. Ca jucător a fost extraordinar, la fel ca antrenor, cum studiază adversarul, cum pregăteşte meciul, cred că stă de la 09.00 la 21.00 la stadion numai ca să urmească adversarul cu care jucăm, e fantistatic ceea ce face el, ştim că e obsedat de fotbal, asta e viaţa lui. Şi eu vreau să mă fac antrenor, vreau să rămân în fotbal, mi-ar plăcea să antrenez CFR Cluj, mai ales că voi rămâne cu siguranţă la Cluj, e echipa pe care o iubesc foarte mult", a spus Camora, 33 de ani, la Telekom Sport.

CFR Cluj s-a calificat în 16-imile Ligii Europa, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), campioana Scoţiei, Celtic Glasgow, în etapa a VI-a a Grupei E. CFR Cluj este pentru a doua oară în primăvara Ligii Europa după sezonul 2012/2013, când a fost eliminată în 16-imi de Inter Milano (0-2 în deplasare şi 0-3).

Clasamentul final al grupei este următorul: Celtic - 13 puncte, CFR Cluj - 12 puncte, Lazio - 6 puncte, Rennes - 4 puncte. Celtic şi CFR Cluj merg în primăvara LE.

Tragerea la sorţi a 16-imilor Ligii Europa este luni, de la ora 14.00.

viewscnt
Articole similare