Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Marius Baciu, cu lacrimi în ochi, despre momentul în care a fost luat de mascaţi: "Zici că eram cel mai mare criminal din lume"

Marius Baciu, cu lacrimi în ochi, despre momentul în care a fost luat de mascaţi: "Zici că eram cel mai mare criminal din lume"

Liga 2

Comentarii

Marius Baciu s-a întors pe banca celor de la Turris Turnu Măgurele după ce la mijlocul săptămânii a fost luat de "mascaţi" chiar la finalul meciului din Colentina, cu Metaloglobus.

"Vreo şase, şapte au venit acolo, vreo trei poliţişti civili, la poartă mai erau vreo şapte, opt mascaţi. Am zis că nici în filme nu vezi aşa ceva. Erau copii pe acolo, erau speriaţi. A început lumea să plângă. Pur şi simplu nu ştiam ce se întâmplă. Suntem într-un film, se întâmplă ceva, se filmează", a spus antrenorul despre momentul în care a fost ridicat de trupele speciale. Baciu chiar s-a gândit că este o înscenare, că a vrut cineva să îi facă o glumă. 

Marius Baciu a ţinut să clarifice încă o dată faptul că este nevinovat şi că nu a comis nimic ilegal: "Lumea mă cunoaşte, eu am lucrat şi am investit foarte mult în copii. Am avut numai la şcoala mea de fotbal peste 200 de copii. Nu am avut o problemă în viaţa mea. Eu pur şi simplu nu mi-am băgat copilul meu să joace, dacă e cineva mai bun decât el, să îl stopez".

Ziua de miercuri l-a marcat atât de mult pe Baciu încât tehnicianul nu a mai putut să îşi stăpânească lacrimile când a vorbit despre cele întâmplate: "Copilul meu plângea. Plângea şi se uita stânga, dreapta, nu e ăsta tata. Ştiu cine e tata. I-am zis, tati nu a furat un ou de la nimeni, stai liniştită. Asta e durerea şi ce mă doare foarte mult".

Afla mai multe despre: marius baciu 

viewscnt
Articole similare