Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Marius Şumudică vrea să transfere din Liga 1! A recunoscut ce lovituri vrea să dea. Ce se întâmplă cu Alex Maxim

Marius Şumudică vrea să transfere din Liga 1! A recunoscut ce lovituri vrea să dea. Ce se întâmplă cu Alex Maxim
Comentarii

Antrenorul lui Gaziantep, Marius Şumudică, a oferit primele declaraţii, după ce a terminat pe locul opt în prima ligă din Turcia. De asemenea, tehnicianul român a anunţat că vrea să transfere un atacant sau un mijlocaş din Liga 1.

Sezon reuşit pentru Marius Şumudică în Turcia

„Locul 8 este o mare performanţă pentru mine, mai ales că în vară am făcut 20 de transferuri şi am mizat pe un sistem 3-5-2, pe care nimeni nu-l mai foloseşte în Turcia. Am fost felicitat de antrenorii din Turcia. Gaziantep este singura echipă neînvinsă în pandemie. Chiar m-au sunat şi m-am bucurat mult, pentru că doar eu şi Prosinecki suntem străini aici, iar el a retrogradat (n.r - cu Kayserispor)”, a spus Şumudică, pentru ProSport.

Cum preţul lui Denis Alibec e prea mare, Marius Şumudică a recunoscut că se poate reorienta spre alt atacant din Liga 1, în vederea unui transfer. Nici varianta transferului unui mijlocaş nu e exclusă. 

Antrenorul lui Gaziantep a vorbit şi despre situaţiile lui Silviu Lung jr. şi Alexandru Maxim: „Îmi doresc un atacant din Liga 1, însă poate fi şi un mijlocaş. Oricum, un singur jucător. Nu mă gândesc la Denis Alibec, pentru că noi nu avem fondurile necesare, iar el costă bani. Acum am 14 străini la Gaziantep, aşa că nu este uşor. Nici Lung nu este o soluţie, chiar dacă este unul dintre cei mai buni portari din Turcia. Eu am un portar turc care şi-a făcut bine treaba (n.n. Gunay Guvenc, 29 de ani), m-a ajutat foarte mult şi nu vreau o concurenţă cu Lung.

Aşa cum am mai spus, Maxim vrea să rămână în Turcia, iar eu mi-aş dori mult să continue. Totuşi, el mai are un an de contract cu Mainz şi trebuie să vedem ce putem să facem”, a mai spus Marius Şumudică. 

Formaţia Gaziantep FK, antrenată de Marius Şumudică şi cu Alin Toşca şi Alexandru Maxim pe teren, a încheiat campionatul Turciei cu o victorie, scor 1-0 în deplasare cu Yeni Malatyaspor. Echipa lui Silviu Lung Jr. şi Cristian Săpunaru, Kayserispor, a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Trabzonspor şi a retrogradat.

Gaziantep FK a încheiat pe poziţia a opta.

Titlul a fost câştigat de Istanbul Başakşehir. Au retrogradat Yeni Malatyaspor, Ankaragucu şi Kayserispor.

Afla mai multe despre: marius sumudicagaziantep 

viewscnt
Articole similare