Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mattia Montini susţine că jurnaliştii bulgari au inventat un interviu cu el. Atacantul lui Dinamo ar fi declarat că are trei oferte din străinătate

Mattia Montini susţine că jurnaliştii bulgari au inventat un interviu cu el. Atacantul lui Dinamo ar fi declarat că are trei oferte din străinătategalerie foto

Superliga

Comentarii

Dinamo ar putea rămâne în vară fără unul dintre cei mai importanţi jucători. Mattia Montini susţine că are oferte de la Levski, Rosenborg şi de la o echipă din Serie B, care se luptă la promovare.

UPDATE: Într-o postare pe Instagram, Mattia Montini susţine că jurnalişti bulgari au inventat declaraţiile prin care susţine că are oferte de la Levski, Rosenborg şi de la o echipă din Serie B.


Mattia Montini a fost unul dintre jucătorii aduşi de Mircea Rednic la mijlocul acestui sezon şi au fost mulţi care i-au pus calităţile la îndoială. Însă atacantul de 27 de ani s-a integrat rapid şi a devenit jucător de bază, cu 10 goluri marcate în 16 meciuri. Însă Dinamo ar putea rămâne fără golgheterul său.



Montini spune că este dorit cu insistenţă de Levski Sofia, club unde scouter este Bogdan Pătraşcu şi unde Giovanni Becali se ocupă de partea sportivă. De asemenea, spune că are oferte de la Rosenborg (ultimul loc în Norvegia) şi de o echipă care se luptă să promoveze în Serie B. În acest moment, Brescia, Lecce, Palermo şi Benevento sunt cluburile care speră la promovare:

”Ştiu că sunt foarte interesaţi de mine (n.r. Levski). Ştiu că Levski mă vrea, la fel ca Rosenborg, din Norvegia. Am ofertă şi de la o echipă din Italia, care se luptă să promoveze în Serie A. Aceste opţiuni sunt foarte tentante, dar nu ştiu dacă voi rămâne sau voi pleca de la Dinamo. Mă simt foarte bine aici, am devenit un jucător cheie într-un timp scurt, am contract până vara viitoare (n.r. până în 2020) şi apoi voi vedea ce se va întâmpla. Despre Levski ştiu că au printre cei mai nebuni fani din Balcani şi Bogdan Pătraşcu, scouterul lor, încearcă să mă convingă să merg la Sofia, dar nu ştiu”, a declarat Montini, citat de Sportal.bg.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: mattia montinidinamo 

viewscnt
Articole similare