Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Meci de fotbal din România, suspendat după ce a fost furată ”cutia milei” dintr-o biserică. Momente incredibile în Timiş

Meci de fotbal din România, suspendat după ce a fost furată ”cutia milei” dintr-o biserică. Momente incredibile în Timiş

Diverse

Comentarii

Un meci de fotbal din România a fost suspendat după ce a fost furată ”cutia milei” dintr-o biserică aflată într-o localitate învecinată.

Un meci din România, în Liga 6 din Timiş, a fost grav afectat de un jaf petrecut la o biserică. Partida dintre Nitchidorf şi Steaua Roşie Bulgăruş a fost suspendată, după ce poliţistul desemnat să asigure securitate a fost chemat să investigheze un caz de furt.

Incidentul s-a petrecut înainte de pauză şi arbitrul s-a văzut nevoit să suspende partida, deoarece niciun alt poliţist nu se mai afla la faţa locului.

Un meci de fotbal din România, suspendat după ce a fost furată ”cutia milei”

Potrivit opiniatimisoarei.ro, meciul dintre Nitchidorf şi Steaua Roşie Bulgăruş, din Liga 6, a fost dat peste cap de un incident neobişnuit. Poliţistul care asigura securitatea la această partidă a fost nevoit să plece pentru a ancheta o infracţiune produsă într-o localitate vecină.

Duminică, chiar în timpul meciului, preotul de la Biserica Catolică din Buziaş a descoperit că cineva a fost tentat de ”cutia milei” şi i-a golit conţinutul. Parohul a sunat imediat la 112 pentru a semnala furtul şi în zonă s-a dat alarma.

Inclusiv poliţistul delegat la partida Nitchidorf - Steaua Roşie Bulgăruş a fost chemat să investigheze cazul. Acesta s-a ”sustras” fără să anunţe, dar absenţa poliţistului a fost reclamată de oaspeţi, adică de cei de la Steaua Roşie Bulgăruş.

Cum regulamentul impune ca cel puţin un poliţist să asigure ordindea la meci, arbitrul a aşeptat 3 minute şi apoi a fluierat finalul partidei. În acel moment, cei de la Nitchidorf conduceau cu 1-0, dar acum riscă să piardă meciul la ”masa verde”.

Totuşi, dacă vor reuşi să demonstreze că plecarea poliţistului a fost impusă de o situaţie de urgenţă, partida ar putea fi reluată din momentul în care a fost oprită.

Cât despre autorul atacului la ”cutia milei”, acesta a fost identificat graţie imaginilor surprinse de camerele de supraveghere aflate în interiorul bisericii.

Sursa foto: opiniatimisoarei.ro

Afla mai multe despre: cutia milei 

viewscnt
Articole similare