Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mesajul celor de la CFR Cluj la aproape 48 de ore după ce au câştigat un nou titlu de campioană

Mesajul celor de la CFR Cluj la aproape 48 de ore după ce au câştigat un nou titlu de campioană

Superliga

Comentarii

CFR Cluj a emis un comunicat oficial în care le mulţumeşte tuturor care au contribuit la al 6-lea titlu de campioană.

Echipa din Gruia a reuşit un nou titlu de campioană, al 3-lea la rând şi al 6-lea din istoria clubului, după ce s-a impus cu 3-1 în faţa Craiovei. Într-un comunicat oficial, cei de la CFR Cluj au ţinut să le mulţumească jucătorilor, antrenorilor, sponsorilor, fanilor, dar şi celor din conducerea fotbalului românesc.

”Clubul CFR 1907 Cluj doreşte să mulţumească tuturor celor care au pus umărul la câştigarea celui de-al 6-lea titlu de Campioană a României din istoria echipei şi al treilea consecutiv.

Am jucat nu mai puţin de 54 de meciuri în acest sezon, am luptat pe toate fronturile împotriva oricărui adversar şi am purtat cu cinste numele ţării pe marile stadioane ale Europei. Am luptat cu un adversar invizibil, COVID19, şi chiar şi aşa, cu toate obstacolele întâlnite pe parcurs, ÎMPREUNĂ am reuşit! Am reuşit să fim din nou Campionii României şi să revenim în UEFA Champions League. Nu am fi ajuns aici fără VOI:

Fotbaliştii, staff-ul tehnic şi toţi angajaţii clubului care au muncit până la epuizare pentru realizarea acestui obiectiv.

Suporterii au fost şi în acest sezon alături de noi la fiecare meci, chiar dacă pe acest final de campionat nu au fost în tribune, i-am simţit mereu aproape. O medalie şi un tricou sunt ale lor pentru că ei sunt campionii noştri.

Mulţumim partenerilor noştri care ne-au fost alături la fiecare pas şi ne-au susţinut necondiţionat.

Mulţumim şi celor care ne-au criticat. Pentru că nu suntem perfecţi, am învăţat din fiecare critică.

De asemenea, mulţumirile noastre merg către Liga Profesionistă de Fotbal, Federaţia Română de Fotbal şi către cluburile, instituţiile şi oamenii de fotbal care au apreciat valoarea şi munca depusă de clubulul nostru şi ne-au felicitat pentru acest succes răsunător.

Titlul acesta este al vostru, al tuturor celor ce iubesc CFR 1907 Cluj!

Vă mulţumim tuturor!”

Afla mai multe despre: cfr cluj 

viewscnt
Articole similare