Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mesajul de adio al lui Sorescu pentru suporterii dinamovişti! ”Am trăit în această echipă plină de istorie!”

Mesajul de adio al lui Sorescu pentru suporterii dinamovişti! ”Am trăit în această echipă plină de istorie!”

Dinamo București

Comentarii

Deian Sorescu a transmis un mesaj de adio suporterilor după ce a părăsit echipa din Ştefan cel Mare.

Dinamo l-a vândut pe Deian Sorescu la Rakow, în Polonia, în schimbul a 800.000 de euro, plus procente dintr-un viitor transfer, iar banii încasaţi vor fi utilizaţi pentru a redresa clubul. 

La două zile după ce a plecat din ţară, Deian Sorescu a postat un mesaj pe reţelele de socializare în care şi-a luat adio de la suporterii dinamovişti şi i-a mulţumit echipei din Ştefan cel Mare pentru experienţa pe care a avut-o. 

”Am trăit în această echipă plină de istorie!”

”Patru ani în această echipă, aici pot spune că m-am format ca fotbalist profesionist şi mai ales ca persoană. Atâţia colegi, atâţia oameni cu care am colaborat şi sentimentul de nedescris atunci când îmi auzeam numele strigat pe stadion de mii de oameni, cei mai tari fani!

Am purtat cu mândrie tricoul alb-roşu în 'Groapă' şi am ţinut capul sus chiar şi în momentele dificile. Mulţumesc pentru tot... pentru tot ce am trăit în această echipă plină de istorie! Mulţumesc pentru tot, Dinamo Bucureşti!”, a scris Deian Sorescu, pe reţelele de socializare.

Dinamo a punctat la capitolul plecări prin vânzarea lui Deian Sorescu, dar şi la capitolul veniri. "Câinii" au transferat nu mai puţin de cinci jucători. Răzvan Patriche, Alin Buleică, Thomas Chesneau, Marius Tomozei, Balthazar Pierret şi Igor Jovanovic au fost transferaţi în Ştefan cel Mare.

Afla mai multe despre: dinamo-sorescu-polonia 

viewscnt
Articole similare