Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mesajul de mobilizare a lui George Puşcaş, înainte de meciul cu Spania: ”Trebuie să fim optimişti că vom reuşi să ajungem la EURO”

Mesajul de mobilizare a lui George Puşcaş, înainte de meciul cu Spania: ”Trebuie să fim optimişti că vom reuşi să ajungem la EURO”

Echipa națională

Comentarii

Atacantul George Puşcaş spune că jucătorii tricolori trebuie să rămână optimişti că vor ajunge la Euro-2020, chiar dacă au ratat calificarea din preliminarii.

"Sunt dezamăgit pentru că am crezut cu toată inima, până la startul partidei cu Suedia, că vom reuşi să ne calificăm. Trebuie să trecem însă rapid peste asta, pentru că avem şansa de a juca barajul din Liga Naţiunilor. Trebuie să fim optimişti că vom reuşi să ajungem la Campionatul European de anul viitor. Nu trebuie să ne gândim la numele adversarului, oricare va fi acesta va trebui să facem tot ce ţine de noi pentru a fi la Euro. Cu siguranţă în acest moment şi ei (n.r. - suporterii) sunt dezamăgiţi la fel ca şi noi. Ne pare rău că nu i-am putut face fericiţi, dar vom încerca să ne calificăm la EURO din Liga Naţiunilor. Echipa naţională este a tuturor românilor şi ea trebuie susţinută în orice moment şi în orice perioadă. Chiar dacă e un meci fără miză pentru calificare (n.r. - cu Spania), îl vom trata cu maximă seriozitate şi cu gândul la victorie, indiferent de numele adversarului. Orice meci pentru echipa naţională este important şi are încărcătura lui", a declarat Puşcaş, potrivit frf.ro.

Meciul Spania - România va avea luni, de la ora 21.45, în ultima etapă a Grupei F a preliminariilor Euro-2020.

Din grupa României, au obţinut calificarea Spania şi Suedia. Tricolorii au ratat accederea la turneul final la care organizează meciuri după ce au fost învinşi, vineri, pe teren propriu, de Suedia, scor 2-0.

România are ca ultimă şansă de calificare câştigarea play-off-ului din Liga Naţiunilor, din martie 2020.

Afla mai multe despre: george puscas 

viewscnt
Articole similare