Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mesajul lui Dennis Man după ce a învins COVID-19: ”Nu doresc nimănui să treacă prin acest virus!”

Mesajul lui Dennis Man după ce a învins COVID-19: ”Nu doresc nimănui să treacă prin acest virus!”

FCSB

Comentarii

Dennis Man a mărturisit momentele grele prin care a trecut din cauza virusului asiatic COVID-19.

Starul FCSB-ului şi al naţionalei României U21 s-a simţit debusolat psihic mai mult decât fizic. Iniţial, Man părea asimptomatic şi chiar se gândea că testul COVID-19 ar fi putut să fie eronat. Ulterior, extrema dreaptă a simţit durerile pe care le provoacă noul coronavirus.

”Din păcate săptămâna aceasta pe care am avut-o cu acest virus m-a dat puţin în spate nu neapărat fizic cât mai mult psihic. E un virus greu după părerea mea, nu ştii la ce să te aştepţi, eu din fericire nu am avut simptome aşa mari, chiar în primele zile am fost foarte bine, mă întrebam chiar dacă sunt pozitiv, pentru că mă simţeam normal.

Apoi, după 3-4 zile am început să îmi pierd gustul şi mirosul, am început să am dureri de cap. Cum spuneam, este un virus greu şi nu doresc nimănui să treacă prin acest virus.”, a declarat Dennis Man pentru FRF TV.

România U21 va înfrunta vineri, în deplasare, reprezentativa Ucrainei de la 18:30. O victorie a ”tricolorilor mici” i-ar menţine pe aceştia cu şanse reale de calificare la Campionatul European Under 21 din 2021.

România se află pe locul doi în grupa 8, cu 16 puncte strânse în şapte meciuri şi un golaveraj de 15-6. Pe primul loc este Danemarca, cu 19 puncte acumulate în tot atâtea partide, cu un golaveraj de 17-4.

 

Afla mai multe despre: dennis mancoronavirusromania u21ucraina u21 

viewscnt
Articole similare