Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mesajul lui Hagi pentru jucătorii pe care i-a dat la FCSB: "Viaţa e o luptă, trebuie să fiţi puternici". Înţepături pentru Dică şi Becali

Mesajul lui Hagi pentru jucătorii pe care i-a dat la FCSB: "Viaţa e o luptă, trebuie să fiţi puternici". Înţepături pentru Dică şi Becali

FCSB

Comentarii

Gheorghe Hagi, managerul tehnic al echipei Viitorul, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Telekom Sport, în care a discutat inclusiv despre situaţia jucătorilor pe care i-a vândut la FCSB.

Opt jucători a transferat FCSB de la Viitorul de-a lungul timpului, jucători care au adus în conturile clubului din Constanţa aproape 10 milioane de euro. Nu toţi au reuşit să confirme însă şi nu puţine au fost situaţiile în care jucătorii aduşi de la Academia lui Hagi au fost aspru criticaţi de patron. Pentru aceştia, "Regele" a avut un mesaj.
 
"Viaţa e o luptă, trebuie să fii puternic, trebuie să treci peste astfel de momente. Cine e puternic în momentele grele arată că el e şeful. Trebuie să ai puterea asta interioară, care să te facă să te impui", a spus Hagi pentru Telekom Sport.
 
Managerul tehnic de la Viitorul a avut şi un mesaj pentru Dică şi pentru Becali, după ce s-a spus că jucătorii transferaţi la FCSB nu au mai avut aceleaşi prestaţii ca în perioada petrecută la Constanţa.
 
"Cum nu au confirmat? Când un jucător de la Academie ajunge căpitan la Steaua, cum nu a confirmat? Eu nu vorbesc din punct de vedere specific, în ziua asta, în meciul ăsta, jucătorul a evoluat mai slab. Nu confundaţi cu stilul de joc al unei echipe. 
 
Noi ne identificăm cu un stil de joc. La noi, cei care vin din casă cunosc conceptul şi intră mult mai uşor. Cei care vin de afară, le trebuie şase luni până se acomodează cu noi, chiar dacă au o vârstă. Deci noi avem un mod de lucru şi un stil al nostru. În rest, în altă parte, nu pot să vorbesc. Eu ştiu decât că sunt foarte buni. Au demonstrat-o."
 
Florinel Coman, Dragoş Nedelcu, Florin Tănase, Romario Benzar, Gabriel Iancu, Alin Toşca, Alexandru Târnovan şi Robert Grecu sunt jucătorii transferaţi de-a lungul timpului de FCSB de la Viitorul.

Afla mai multe despre: gheorghe hagifcsbviitoruldicabecalitransfer 

viewscnt
Articole similare