Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”Mi-au ameninţat familia”. Acuze grave ale unei jucătoare de top, după ce a fost eliminată de la Miami Open

”Mi-au ameninţat familia”. Acuze grave ale unei jucătoare de top, după ce a fost eliminată de la Miami Open

Tenis

Comentarii

Jucătoarea daneză Caroline Wozniacki a notat, sâmbătă, pe Twitter, că încurajează mereu fanii să îşi încurajeze favoriţii, însă la meciul său cu Monica Puig, din turul doi al turneului Miami Open, s-au depăşit anumite limite, unii spectatori jignind-o şi ameninţându-i familia.

“Seara trecută am pierdut un meci greu în faţa Monicăi Puig, o adversară dificilă şi o prietenă, la Miami Open. Sunt conştientă că tenisul este un joc al victoriilor şi înfrângerilor. Însă în timpul meciului persoane din public mi-au ameninţat familia, le-au dorit moartea mamei şi tatălui meu, m-au făcut în feluri pe care nu le pot reda aici şi le-au spus nepoatei şi nepotului logodnicului meu, care au 10 ani, să stea jos şi să tacă naibii din gură.

În tot acest timp personalul de ordine nu a făcut nimic pentru a preveni un astfel de comportament şi chiar l-a acceptat. Îi încurajez mereu pe fani să îşi încurajeze jucătoarea favorită şi îmi prieşte o atmosferă provocatoare, însă atunci când anumite limite sunt depăşite tenisul devine urât pentru ambele competitoare. Sper că Miami Open va trata cu seriozitate această situaţie pentru că este un exemplu oribil pentru generaţia următoare de jucătoare şi fani. Îi doresc success Monicăi restul turneului. Cu dragoste, Caroline”, este mesajul sportivei daneze.

Daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 0-6, 6-4, 6-4, de Monica Puig din Puerto Rico, locul 82 WTA, în manşa a doua a Miami Open. În urma acestui rezultat, diferenţa dintre Simona Halep, locul I WTA, şi Wozniacki este în clasamentul "live" de 1.350 de puncte şi poate creşte dacă românca va avansa în acest turneu.

Finalistă a ediţie trecute, Wozniacki, direct acceptată în manşa a doua, a părăsit turneul din Florida, în urma unui meci care a durat o oră şi 55 de minute.

Afla mai multe despre: tenis feminincaroline wozniackiwta,  

viewscnt
Articole similare