Experiențe împreună.
You are here:

„Mi-era teamă să nu cad”. Experienţa neplăcută prin care era să treacă Simona Halep după succesul de la Wimbledon

„Mi-era teamă să nu cad”. Experienţa neplăcută prin care era să treacă Simona Halep după succesul de la Wimbledon

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep a declarat, pentru BBC, că anul trecut a fost foarte emoţionată la petrecerea de după turneul de la Wimbledon, pe care l-a câştigat, ea precizând că nu a dansat, deoarece s-a temut că o să cadă.

“A fost un vis, cu atât mai mult pentru părinţii mei. Orice sportiv visează să câştige Wimbledon-ul, dar eu n-am avut curajul să cred că voi ajunge acolo într-o bună zi. A fost ceva uriaş. Gala a fost extraordinară, ceva special. Dar nu am dansat. Eram foarte stresată şi am întrebat dacă trebuie să dansez. Mi-au spus că depinde de mine. Am spus: ‘Nu, mulţumesc’. Nu am vrut să cad. Acum sunt campioană la Wimbledon doi ani, ador asta. Mă mai bucur un an de asta. Şi am primit prosoape, o şapcă şi un tricou de la Wimbledon, aşa că m-au făcut să mă simt ca şi cum aş juca în acest an”, a afirmat Halep, potrivit bbc.com.

Ea s-a declarat “un pic îngrijorată” de perspectiva participării la US Open în acest an şi a precizat că încă nu ştie ce va face: “Va fi puţin dificil, depinde de restricţii. Nu am idee în acest moment, pentru că nimeni nu ştie ce se va întâmpla după această luni. Voi aştepta să văd ce se va decide, să văd ce fac ceilalţi jucători”.

Halep a menţionat că speră să participe la primul turneu WTA organizat după pauza cauzată de pandemie, Palermo Open, deoarece are nevoie să joace meciuri.

“A fost cea mai lungă pauză din viaţa mea. Am făcut lucruri normale, nimic special. Am vrut să mă relaxez, după anii mulţi la vârf presiunea era mare. Acum mi-e ‘foame’ din nou, vreau să călătoresc şi să joc tenis. Această perioadă m-a ajutat să cred că mai am câţiva ani de carieră”, a adăugat sportiva.

viewscnt
Articole similare