Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mihai Rotaru, încă o lovitură dată lui Gigi Becali! FCSB l-a vrut, dar visul său a fost Craiova: "A fost o alegere uşoară!”

Mihai Rotaru, încă o lovitură dată lui Gigi Becali! FCSB l-a vrut, dar visul său a fost Craiova: "A fost o alegere uşoară!”
Comentarii

Mihai Rotaru, patronul Craiovei, a câştigat încă o bătălie pe piaţa transferurilor cu Gigi Becali, omologul său de la FCSB, prin transferul lui Mihai Căpăţînă (24 de ani). Gigi Becali l-a vrut la FCSB pe Căpăţînă, însă fotbalistul aştepta o singură ofertă, cea de la Craiova. Mijlocaşul a dezvăluit, după victoria Craiovei în faţa lui Dinamo (1-0, pe Arena Naţională), că Universitatea e echipa sa de suflet şi visa la această mutare de când a debutat în Liga 1.

Mihai Rotaru, încă o lovitură dată lui Gigi Becali! FCSB l-a vrut, dar visul său a fost transferul la Craiova

U Craiova a avut o ultimă zi de transferuri, din perioada de mercato care s-a încheiat recent, extrem de agitată. Oltenii i-au adus pe George Cîmpanu, Ivan Mamut, Reagy Ofosu şi Mihai Căpăţînă, totul după ce Valentin Mihăilă a fost vândut la Parma în schimbul a 8,5 milioane de euro. Mihai Căpăţînă era o ţintă mai veche a oltenilor, după cum chiar preşedintele Sorin Cârţu a dezvăluit pentru Telekom Sport, iar fotbalistul îşi dorea şi el transferul în Bănie, chiar dacă a fost dorit şi de Gigi Becali la FCSB.

FCSB l-a dorit pe Căpăţînă înaintea meciului cu Slovan Liberec din preliminariile Europa League, partidă pierdută de echipa lui Gigi Becali cu 0-2, dar pe care a abordat-o cu o echipă încropită în ziua jocului. Becali l-a vrut, dar n-a fost clar dacă Mihai Căpăţînă va veni la FCSB doar pentru meciul cu Slovan sau pe o perioadă mai lungă, astfel că fotbalistul a refuzat. Transferul la U Craiova a fost visul lui Mihai Căpăţînă: "De când am debutat în Liga 1 îmi doresc să ajung la Universitatea, este echipa mea de suflet şi a fost o alegere uşoară pentru mine", a spus Mihai Căpăţînă, după debutul în tricoul oltenilor, înregistrat în derby-ul cu Dinamo.

Mihai Rotaru, încă o lovitură dată lui Gigi Becali! De ce n-a ajuns Mihai Căpăţînă la FCSB

Ioan Andone, preşedintele lui FC Voluntari, a vorbit în exclusivitate pentru Telekom Sport despre transferul ratat al lui Mihai Căpăţînă la FCSB. "Fălcosul" a dat detalii despre negocieri şi a spus de ce nu s-a realizat mutarea, deşi se ştie că ilfovenii au o relaţie foarte bună cu Gigi Becali, patronul FCSB.

Andone a spus că fotbalistul ajuns la Craiova nu a dorit să meargă la FCSB doar pentru un singur meci. "Am mers la negocieri, am discutat şi cu conducerea clubului FCSB. (...) Nici el (n.r. - Mihai Căpăţână) nu a dorit să se ducă pentru un singur meci. A fost discuţia pentru un singur meci, iniţial. Regulamentar nu se putea doar pentru un singur meci, doar până în iarnă. (...) Eu am fost la o discuţie cu Gigi Becali. Băiatul a zis că vrea să rămână la noi", a spus Ioan Andone pentru Telekom Sport.

  • 750.000 de euro este cota de piaţă a lui Mihai Căpăţînă în prezent, potrivit transfermarkt.com
  • 2 - două trofee a câştigat Mihai Căpăţînă cu FC Voluntari, Cupa şi Supercupa României
  • 2024 este anul până când a semnat fotbalistul crescut la Slatina cu U Craiova

Afla mai multe despre: mihai rotaru lovitura gigi becalimihai rotaru transfer mihai capatanagigi becali mihai capatana fcsbmihai capatana transfer u craiova 

viewscnt
Articole similare