Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mihai Teja, uimit de evoluţia lui Fernandez: ”CFR-ul a avut un portar în zi mare, a scos tot ce am dat pe poartă”

Mihai Teja, uimit de evoluţia lui Fernandez: ”CFR-ul a avut un portar în zi mare, a scos tot ce am dat pe poartă”

Gaz Metan Mediaș

Comentarii

Gaz Metan Mediaş a dominat meciul cu CFR Cluj, dar medieşenii s-au lovit de paradele senzaţionale ale lui Jesus Fernandez.

Goalkeeperul trecut pe la Real Madrid a avut un debut fabulos în Liga I. Fernandez a reuşit să-şi păstreze poarta intactă cu intervenţii incredibile la ocaziile imense ale lui Caiado sau Fortes.

Ne doream foarte mult să dăm gol, să câştigăm, am intrat bine, cu spirit de sacrificiu, dar din păcate nu am reuşit să ne impunem. Chiar şi în zece oameni am avut ocazii de gol şi puteam marca.

Până la urmă, ne mulţumim cu un punct, am jucat cu echipa campioană. Noi am avut atitudine, am jucat ca un grup şi aşa trebuie să evoluăm şi pe viitor. Ei au avut un portar în zi mare, a scos tot ce am dat pe poartă.

Azi am pierdut două puncte, dar vom încerca să le recuperăm în meciul următor. Chiar dacă nu a marcat, Fortes a jucat foarte bine şi azi. Trebuie avută răbdare cu el, are calităţi multe”, a spus Mihai Teja, la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: tejamediascfr clujfernandez,  

viewscnt
Articole similare