Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Milinkovic-Savic va fi audiat de justiţia belgiană. Cum a ajuns mijlocaşul lui Lazio să fie chemat în instanţă

Milinkovic-Savic va fi audiat de justiţia belgiană. Cum a ajuns mijlocaşul lui Lazio să fie chemat în instanţă
Comentarii

Mijlocaşul sârb al lui Lazio, Sergej Milinkovic-Savic, va fi audiat de justiţia belgiană în cadrul unei ample anchete care vizează corupţia din fotbal, au anunţat ziarele italiene Corriere della Sera şi Il Messaggero.

Fotbalistul ar urma să fie audiat în condiţiile în care agentul său, Mateja Kezman, fost internaţional sârb important, este în vizorul justiţiei belgiene. Milinkovic-Savic, care are 23 de ani, a jucat la echipa belgiană Genk din iulie 2014 până în august 2015, când a semnat cu Lazio. Anchetatorii belgieni vor să afle detalii despre transferul la Genk, dar şi despre cel la Lazio. Kezman, care deocamdată nu a fost găsit, este suspectat de comiterea unor nereguli.

Lazio a indicat că vrea să stea departe de această afacere, însă firele ei ar putea ajunge la directorul sportiv al clubului, Igli Tare.

Milinkovic-Savic a evoluat duminică pentru Serbia în egalul cu România din Liga Naţiunilor, 0-0, la Bucureşti. 

Parchetul federal din Belgia a anunţat, vineri, că 19 persoane bănuite de implicarea în amplul scandal de corupţie din fotbalul belgian au fost deja inculpate, iar nouă dintre acestea au fost plasate în detenţie. În total, 29 de suspecţi au fost reţinuţi miercuri şi joi în Belgia. Zece dintre ei au repuşi în libertate sub supraveghere judiciară, în timp ce, alţi 19 au fost prezentaţi judecătorului care a pronunţat actele de acuzare pentru participarea la o organizaţie criminală, corupţie sau spălare de bani, a transmis Parchetul.

Afla mai multe despre: milinkovicsaviclazioromagenkserbiaromania 

viewscnt
Articole similare