Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mircea Rednic savuros: ”Lăsaţi-ne să ne pregătim...de playout”. Dinamoviştii merg să susţină echipa de handbal în duelul cu Sporting

Mircea Rednic savuros: ”Lăsaţi-ne să ne pregătim...de playout”. Dinamoviştii merg să susţină echipa de handbal în duelul cu Sporting

Dinamo București

Comentarii

Mircea Rednic a susţinut astăzi o conferinţă de presă în care a vorbit despre ultimul meci din sezonul regulat, dar şi despre viitoarea aventură a dinamoviştilor în playout, pentru al doilea an consecutiv.

Tehnicianul dinamovist a subliniat că nu vor fi foarte multe modificări în echipa de start a ”câinilor” faţă de ultimul meci jucat la Călăraşi. Denis Ciobotariu l-a mulţumit pe Rednic: ”Foarte multe schimbări nu am să operez. Ciobotariu a făcut un meci bun, corect. Nu ştiu dacă voi juca cu două vârfuri, mă mai gândesc. Vreau ca în perioada asta, toată lumea să joace” a mărturisit antrenorul lui Dinamo.

Rednic a fost spectaculos în cadrul conferinţei de presă atunci când a apelat la celebra vorbă a lui Cristi Borcea, fostul şef din Ştefan cel Mare: ”Sorescu nu s-a trezit bine. Normal că toţi ne doream să fim în playoff, dar v-am spus care e obiectivul nostru în această perioadă. Cred că n-a înţeles mesajul meu. Suntem în playout, vă rog vorba lui Borcea, lăsaţi-ne să ne pregătim...de playout. E important e poate din punct de vedere financiar să terminăm pe primul loc în playout. Lucrăm mult la omogenitate, la automatisme, dar lucrurile sunt pozitive după primele patru meciuri pe care le-am jucat în acest an. Nu-i uşor, jucătorii aveau prime în contract dacă se calificau în playoff, prime care erau mult mai mari.Anul ăsta încă mai au prime în playout, de la anul gata” a ameninţat antrenorul alb-roşilor.

Mircea Rednic crede că CFR, FCSB şi Craiova se vor lupta pentru titlu în acest sezon şi a mărturisit că şi-ar dori ca Viitorul Constanţa să ajungă în playoff în acest sezon: ”Favorită la titlu? Lucrurile sunt clare: CFR, mai ales dacă vine şi Petrescu, Craiova şi Steaua. Celelalte vor influenţa campioana, în sensul bun al cuvântului. Mi-aş dori să intre Viitorul în playoff. Ţinând cont de efortul pe care îl face Gică, mi-aş dori ca el să fie în playoff”

Dinamo îşi joacă în direct la Telekom Sport calificarea în optimile Ligii Campionilor la handbal, iar Rednic anunţă că toată echipa merge la meciul băieţilor lui Constantin Ştefan: ”Vom merge, vrem să fim alături de ei. Toată echipa, nu doar eu, Nistor şi Dănciulescu aşa cum se zicea. Străinii de la noi trebuie să vadă ce înseamnă atmosfera de la Dinamo. Am înţeles că vine şi Mircea Lucescu. Voi vorbi cu el normal. Ah, dar a zis că nu vrea să vorbească cu mine. Eh, asta este o să vorbesc singur” s-a amuzat antrenorul dinamovist.

Afla mai multe despre: mircea rednicdinamoantrenor 

viewscnt
Articole similare