Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mirel Rădoi recunoaşte în premieră eroarea comisă la naţionala României! "O să am în minte mereu, unde voi merge" | EXCLUSIV

Mirel Rădoi recunoaşte în premieră eroarea comisă la naţionala României! "O să am în minte mereu, unde voi merge" | EXCLUSIV

Echipa națională

Comentarii

Fostul selecţioner al României, Mirel Rădoi, a vorbit, într-un interviu acordat Telekom Sport, despre eroarea făcută la echipa naţională.

Mirel Rădoi, primul interviu după plecarea de la echipa naţională

Cu Mirel Rădoi selecţioner, România a ratat EURO 2020 şi "barajul" pentru Campionatul Mondial din 2022. La final de mandat, tehnicianul a recunoscut că anumite calcule nu i-au ieşit aşa cum ar fi sperat. 

"Da, imediat (n.r. - a crezut că România va termina pe locul al doilea în grupa din preliminariile Campionatului Mondial). Pentru că noi am văzut tragerea la sorţi, toată lumea a căzut de acord că doar un miracol face că România să termine pe primul loc. Eu am spus că pentru locul doi va fi bătaia între România, Macedonia de Nord şi Islanda. Armenia putea să fie echipa care să împiedice pe oricine, dar pentru mine nu era o echipă care să poată să termine pe locul doi. Drept dovadă că în primele meciuri am făcut nouă puncte, nejucând absolut nimic, dar absolut nimic", a declarat Mirel Rădoi pentru Telekom Sport. 

Mirel Rădoi, dezvăluiri din perioada când a fost la naţională! ”Erau nişte lucruri care nu mergeau!”

"Calculele hartiei mie mi-au dat la naţională... Mi-au dat eroare"

Conform calculelor făcute de Mirel Rădoi, tricolorii ar fi trebuit să se claseze pe locul secund în grupă, fără probleme, în condiţiile în care Germania îşi câştiga toate meciurile. 

Doar că în lupta pentru locul secund lucrurile s-au schimbat de la etapă la etapă, iar Mirel Rădoi a recunoscut că nu va mai ţine cont, pe viitor, de calcule. 

"Oarecum am stat şi m-am gândit, calculele hartiei mie mi-au dat la naţională... Mi-au dat eroare. Calculele hârtiei spuneau în felul următor. Începând cu Jocurile Olimpice, Coreea de Sud va trebui să câştige toate meciurile în grupă, noi cu patru puncte mergeam mai departe. Ce s-a întâmplat... La primul meci, Noua Zeelandă câştigă contra Coreeei de Sud şi merge mai departe. Deci, calculele hartiei aici au dat eroare.

Mai departe către grupa calificare de la Mondial. Dacă Germania câştigă, în mod logic toate meciurile, România termină pe locul doi. Deci pe noi calculele hartiei, o să am în minte mereu, unde voi merge, calculele hartiei îmi dau eroare şi atunci va trebui să nu mai ţin cont de ele. 

Noi ne-am gândit că următoarea noastră candidată este Macedoania de Nord, ceea ce s-a şi întâmplat, din păcate. Chiar dacă ajunsesem la mâna noastră, cu două partide înainte, mă refer la partida cu Islanda, să terminăm pe locul doi", a mai spus Mirel Rădoi. 

În penultimul meci din grupa de calificare la Campionatul Mondial, România a remizat cu Islanda, la Bucureşti, iar Macedonia de Nord a trecut pe locul secund. În ciuda victoriei din Liechtenstein, tricolorii nu au mai putut recupera locul de "baraj". 

Afla mai multe despre: mirel radoiechipa nationalamirel radoi eroare echipa nationala 

viewscnt
Articole similare