Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

MM, cucerit de următorul transfer pregătit de Rapid, după Cristea şi Oaidă! "Am fost apropiat de el, arăta foarte bine". Lipseşte doar anunţul oficial în Giuleşti

MM, cucerit de următorul transfer pregătit de Rapid, după Cristea şi Oaidă! "Am fost apropiat de el, arăta foarte bine". Lipseşte doar anunţul oficial în Giuleşti

Rapid

Comentarii

Antrenorul Adrian Mutu îşi construieşte echipa cu care va ataca primele locuri din Superliga în sezonul următor. După cei doi fotbalişti transferaţi de la FCSB, Mihai Stoica l-a descris şi pe următorul jucător care va semna cu giuleştenii.

Rapid mai face un transfer tare şi lipseşte doar anunţul oficial! Fotbalistul l-a impresionat şi pe MM Stoica

După ce a ocupat locul al cincilea în Superliga, presiunea investiţiilor îl obligă pe Adrian Mutu să ducă Rapid printre primele trei echipe din Superliga. Iulian Cristea şi Răzvan Oaidă au semnat cu Rapid şi au oferit primele declaraţii, dar perioada de mercato continuă în Giuleşti. 

Mijlocaşul Cătălin Cîrjan s-a înţeles cu Rapid Bucureşti şi transferul urmează să fie anunţat oficial. Tricolorul de 20 de ani vine sub formă de împrumut sub comanda lui Adi Mutu, după ce negocierile s-au întins pe mai multe săptămâni. 

În cele din urmă, se pare că Arsenal îi va suporta o mare parte din salariu, iar Rapid Bucureşti va avea posibilitatea de a-l achiziţiona definitiv la finalul împrumutului. 

Mihai Stoica a vorbit despre Cătălin Cîrjan, care îi este pe plac şi pe care-l vede număr 10. Mai mult, preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB a recunoscut că a aflat informaţii din interiorul lui Arsenal, unde fotbalistul român doar s-a antrenat cu echipa mare a "tunarilor". 

Mihai Stoica, despre Cătălin Cîrjan, următorul transfer de la Rapid Bucureşti

"Nu ştiu (n.r. - informaţii despre transferul lui Cîrjan la Rapid), doar am văzut că s-a scris foarte mult. E un pariu foarte interesant, că n-a jucat până acum la seniori şi mie mi-a plăcut foarte mult copilul ăsta, pentru că a plecat (n.r. - în Anglia).

N-a fost împrumutat (n.r. - de Arsenal), pentru că l-a ţinut Arteta. L-a vrut Arteta foarte tare. Spun sigur, că am fost apropiat de copil. Arteta avea nevoie în antrenamente de fotbalişti extrem de inteligenţi, care înţelegeau exact ce urmăreşte el în antrenamente şi de asta a ţinut să-l aibă pe Cîrjan. 

El e număr 10, în spatele atacantului. E un jucător... Ok, nu l-am mai văzut în ultima vreme, dar arăta foarte bine", a declarat Mihai Stoica pentru Orange Sport

Cătălin Cîrjan a fost transferat de Arsenal în 2019, de la Viitorul Domneşti, dar n-a apucat să debuteze la echipa din Premier League. 

Afla mai multe despre: mihai stoicacatalin cirjancatalin cirjan transfer rapidtransferuri rapid 

viewscnt
Articole similare