Experiențe împreună.
You are here:

Momentul de vârf al unei cariere strălucitoare! VIDEO | Cătălina Ponor: "Cred că eram inconştientă!" Cum era privită de adversare

Momentul de vârf al unei cariere strălucitoare! VIDEO | Cătălina Ponor: "Cred că eram inconştientă!" Cum era privită de adversare

Top Story

Cătălina Ponor şi-a trecut în revistă cariera strălucitoare în cadrul emisiunii TOP INTERVIURI, de la Telekom Sport.

Cel mai important moment al sportivei din Constanţa a avut loc în 2004, când Ponor a fost una din vedetele Jocurilor Olimpice de la Atena. Atunci, gimnasta a cucerit trei medalii de aur (bărnă, sol şi cu echipa) şi şi-a îndeplinit marele vis.

"A fost un vis devenit realitate. Cred că eram inconştientă. Cu cât eşti mai mic, cu atât te duci mai înfipt. Pot eu, fac eu, pot eu să mă duc. Vă arăt eu cine sunt.

Chiar Horkina mi-a fost una dintre sportivele sau adversarele pe care eu am reuşit să le şi întrec sau să le bat la concursuri.

Cred că la un moment dat am devenit eu un adversar destul de puternic pentru alţii şi simţeam şi poate că eram mândră de faptul că sunt un adversar pentru alţii şi nu alţii sunt pentru mine.

Atunci când intram cu doamna Mariana (Bitang), cu domnul (Octavian) Bellu în sală, mai ales când intra echipa asta puternică a noastră, aveam impresia că lumea se dădea aşa, la o parte, şi ne făcea culoar să intrăm. Au venit, nu mai avem şanse, ceva de genul era.

Cu domnul Bellu eu vorbeam numai din ochi. Ne înţelegeam perfect din ochi şi din priviri, din gesturi, iar doamna Mariana avea o vorbă pentru noi: pe ei şi pe mama lor!

Şi întotdeauna când intram acolo, pac ne dădea una după ceafă în ghilimele, peste umăr şi zicea hai, pe ei şi pe mama lor şi duceţi-vă şi rupeţi tot!

Toată viaţa mea, miza mea a fost să ajung campioană olimpică. Bineînţeles că îmi doream măcar o medalie olimpică. Şi de aur. În schimb, să am surpriza ca visul meu să devină mai mult de atât şi să fie trei, e ceva, nici nu ştiu dacă pot să descriu în cuvinte ce se simte.

La bârnă mă aşteptam şi cred că mă supăram foarte tare dacă era locul 2 şi nu era locul 1, pentru că eu ştiam foarte clar că pot şi o să reuşesc să fac lucrul ăsta. În schimb, pentru sol a fost o surpriză totuşi să fiu campioană olimpică. Şi deja la a treia medalie olimpică să prezinte campioană olimpică Cătălina Ponor, campioană olimpică Cătălina Ponor deja devenise o obişnuinţă. Nu mai vine şi a patra?
", a rememorat Ponor în TOP INTERVIUL acordat lui Alexandru Săbău.

viewscnt
Articole similare

internet tv

5 euro/
luna

Vreau oferta