Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Mulţumim, Aleix Garcia!". Dinamo a anunţat plecarea mijlocaşului spaniol, apoi a şters postarea de pe reţelele de socializare

"Mulţumim, Aleix Garcia!". Dinamo a anunţat plecarea mijlocaşului spaniol, apoi a şters postarea de pe reţelele de socializaregalerie foto

Dinamo București

Comentarii

Venit în octombrie la Dinamo, Aleix Garcia s-a despărţit de clubul din Ştefan cel Mare după doar şapte meciuri jucate în Liga I. Deşi au făcut anunţul pe reţelele de socializare, reprezentanţii "câinilor" au şters imediat postarea legată de plecarea mijlocaşului spaniol.

"Mulţumim, Aleix Garcia Serrano! 

Bucureşti, 11 ianuarie 2021. Dinamo Bucureşti anunţă încheierea raporturilor contractuale, pe cale amiabilă, cu mijlocaşul spaniol Aleix Garcia Serrano, a declarat directorul sportiv Rufo Collado pentru site-ul oficial al clubului, www.fcdinamo.ro.

Transferat la Dinamo Bucureşti de la clubul englez Manchester City, la începutul lunii octombrie a anului trecut, Aleix Garcia Serrano a început fotbalul la Villarreal CF şi a mai jucat pentru Manchester City, Girona şi Mouscron.

Mult succes în carieră, Aleix Garcia Serrano!

8 meciuri a jucat Aleix Garcia Serrano la Dinamo Bucureşti, 7 în Liga 1 şi unul în Cupa României.

9 partide a jucat Aleix Garcia Serrano pentru Manchester City, dintre care 4 în Premier League, 3 în Cupa Angliei şi 2 în Cupa Ligii. A marcat un gol pentru "cetăţenii" lui Pep Guardiola în Cupa Ligii, într-o victorie cu Swansea, scor 2-1 pe 21 septembrie 2016.

24 de ani va împlini Aleix Garcia Serrano pe 28 iunie.

14 jocuri are Aleix Garcia Serrano la loturile naţionale de juniori ale Spaniei: două la Spania U16, 9/1 la Spania U17, 2/2 la Spania U18 şi unul la Spania U21" , a fost mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a clubului Dinamo.

La doar câteva minute de la postare, reprezentanţii lui Dinamo au şters comunicatul în care se anunţa plecarea lui Aleix Garcia de la clubul din Ştefan cel Mare.

Afla mai multe despre: aleix garciadinamo 

viewscnt
Articole similare