Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mutarea anului pentru un antrenor român | "A fost sunat de oficialii lui Al Hilal! Sunt şanse mari să semneze"

Mutarea anului pentru un antrenor român | "A fost sunat de oficialii lui Al Hilal! Sunt şanse mari să semneze"

Stranieri

Comentarii

Ciprian Panait este în prezent la Al Batin, echipă pe care a scăpat-o de la retrogradare cu două etape înaintea finalului de sezon. Mai mult, formaţia condusă de Panait s-a calificat în semifinalele Cupei Regelui.

"Cei de la Al Hilal ar vrea ca mutarea să se facă acum, de asta au oferit bani şi clubului. Dar şeful lui Panait a refuzat! Din informaţiile mele, sunt însă şanse mari ca mutarea să se facă. Ciprian a obţinut rezultate bune în Arabia Saudită şi  e foarte bine văzut de echipele din zonă", a explicat pentru Gazetă, un agent român cu conexiuni foarte bune în Golf.

Dacă ar ajunge la Al Hilal, Panait nu s-ar afla la prima experienţă la această echipă. A lucrat timp de doi ani la echipa olimpică Under 21 a clubului cu care a reuşit să câştige de două ori campionatul, depăşindu-i pe rivalii de la Al Ahly şi Al Nasr. Înainte de plecarea de la Al Hilal, Panait a avut parte de o ceremonie fastuoasă de premiere a echipei sale, la câştigarea titlului în competiţia numită League Cup Prince Faisal bin Fahad U-21. Peste 50.000 de fani i-au scandat numele românului, iar acesta le-a răspuns ducându-şi mâna spre inimă. În plus, Panait a avut şansa să stea şi pe banca primei echipe, ca interimar, şi nu a pierdut niciun meci în cele 7 etape în care a condus echipa.

Afla mai multe despre: ciprian panaital hilalmutarecontractofertadiscutii 

viewscnt
Articole similare