Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mutări spectaculoase în ultima zi de transferuri. Pantilimon are o nouă echipă. Aubameyang a semnat cu Arsenal, Giroud a plecat la Chelsea

Mutări spectaculoase în ultima zi de transferuri. Pantilimon are o nouă echipă. Aubameyang a semnat cu Arsenal, Giroud a plecat la Chelseagalerie foto

Premier League

Comentarii

Ultima zi de transferuri din această iarnă, din campionatele tari din Europa, a adus câteva mutări interesante. Arsenal a reuşit să-l transfere pe Aubameyang, Chelsea l-a prezentat oficial pe Giroud, în timp ce Tottenham l-a luat pe Moura de la PSG. Pantilimon are şi el o nouă echipă.

Faţă de alţi ani, această fereastră de transferuri de la mijlocul sezonului a fost foarte spectaculoasă. Numai în ultima zi s-au realizat câteva mutări foarte interesante. Inedit a fost triunghiul Dortmund - Arsenal - Chelsea. Aubameyang a semnat cu Arsenal, care l-a cedat pe Giroud la Chelsea, care l-a împrumutat pe Michy Batshuayi la Dortmund. Pantilimon are şi el o nouă echipă. Portarul român şi-a încheiat împrumutul la Deportivo La Coruna şi Watford l-a cedat până în vară la Nottingham Forest, locul 15 în liga secundă a Angliei.


23:00 Stoke a anunţat că l-a transferat pe Badou Ndiaye, pentru care Galatasaray a primit 15 milioane de lire sterline. Ndiaye nu va putea juca însă până când nu va primi permisul de muncă.


21:11 Este o zi superbă pentru fanii lui Arsenal. După transferul lui Aubameyang, ”tunarii” au reuşit să-l convingă pe Ozil să-şi prelungească înţelegerea. Noul contract expiră în 2021. Pe de altă parte, Debuchy a fost împrumutat la Saint Etienne.


21:05 Transferul lui Mahrez de la Leicester la Manchester City a picat după ce cluburile nu s-au înţeles la preţ. Jurnaliştii din Anglia susţin că mijlocaşul este foarte nervos după acest eşec.


20:30 Lucas Moura a fost cumpărat de Tottenham de la PSG în schimbul sumei de 28 de milioane de euro. Brazilianul a semnat un contract valabil până în 2023


20:00 Costel Pantilimon a fost împrumutat de Nottingham Forest, locul 15 din liga a doua engleză. La finalul acestui sezon, portarul român va reveni la Watford. În prima parte a actualei stagiuni, Pantilimon a fost împrumutat la Deportivo La Coruna

19:17 Michy Batshuayi a fost anunţat oficial la Dortmund. Atacantul în vârstă de 24 de ani a fost împrumutat de la Chelsea, după ce Dortmund l-a vândut pe Aubameyang la Arsenal.


18:26 Se anunţă o nouă bombă pe piaţa transferurilor din Premier League. David Ornstein, jurnalist la BBC, susţine că Arsenal l-a cerut pe David Luiz ca parte din transferul lui Giroud la Chelsea. Arsene Wenger şi-ar dori să-şi întărească şi defensiva, după ce în ofensivă a reuşit să-i transfere pe Aubameyang şi pe Mikhtarian


15:09 Transferul lui Aubameyang face ca această iarnă să fie cea mai scumpă din istoria Premier League


14:54 Un jurnalist de la Goal.com anunţă că Bordeaux a înaintat o ofertă de 15 milioane de euro pentru Florin Andone, de la Deportivo. DETALII AICI


14:52 Zlatan Ibrahimovic s-a înţeles cu LA Galaxy pentru un transfer în SUA. Atacantul suedez se va alătura noii sale echipe în următoarele săptămâni, sezonul din MLS urmând a debuta în luna martie.


13:19 OFICIAL Arsenal a semnat cu Aubameyang pentru o sumă record în istoria clubului, nedezvăluită însă oficial. Conform presei engleze, ar fi vorba de 64 de milioane de euro. 


12:48 Marc Bartra s-a transferat de la Dortmund la Betis pentru 10 milioane de euro


12:14 OFICIAL Lucas Moura s-a transferat de la PSG la Tottenham pentru 25 de milioane de lire sterline


12:12 OFICIAL | Admir Mehmedi a semnat cu Wolfsburg. 


12:07 În Spania se vorbeşte de transferul lui Alin Toşca la Benevento, sub formă de împrumut DETALII AICI


11:29 Gabi Torje este în acest moment în biroul lui Ionuţ Negoiţă pentru a parafa împrumutul său la Dinamo DETALII AICI


11:20 Aşa va arăta linia ofensivă a lui Wenger


11:13 BBC dezvăluie că Borussia Dortmund îl va împrumuta până la finalul sezonului pe belgianul Michy Batshuayi, de la Chelsea. Triunghiul ar fi complet: Batshuayi la Dortmund, Giroud la Chelsea, iar Aubameyang la Arsenal. 


11:10 Daily Mirror anunţă transferul lui Mathieu Debuchy de la Arsenal la Saint Etienne, sub formă de împrumut până la finalul sezonului.


11:06 Site-ul goal.com anunţă că transferul lui Aubameyang de la Borussia Dortmund la Arsenal s-a concretizat! Gabonezul efectuează vizita medicală în aceste momente. De asemenea, Ozil a semnat prelungirea. DETALII AICI


TOP 5 TRANSFERURI CARE SE POT REALIZA ÎN ULTIMA ZI

Pierre-Emerick Aubameyang: Borussia Dortmund ▶️ Arsenal
Olivier Giroud: Arsenal ▶️ Chelsea
Riyad Mahrez: Leicester ▶️ Manchester City
Lucas Moura: PSG ▶️ Tottenham
Quincy Promes: Spartak Moscow ▶️ Southampton


10:20  Presa britanică notează că Arsenal s-a înţeles cu Chelsea pentru transferul lui Olivier Giroud pe Stamford Bridge.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: mercatotransferuriaubameyangmahrez 

viewscnt
Articole similare