Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Neagu nu este în forma pe care şi-o doreşte". Oana Manea ştie unde suferă naţionala! Jucătoarea care a impresionat-o: "A jucat foarte bine"

"Neagu nu este în forma pe care şi-o doreşte". Oana Manea ştie unde suferă naţionala! Jucătoarea care a impresionat-o: "A jucat foarte bine"

Handbal

Comentarii

Fostul pivot al naţionalei României, Oana Manea, a analizat reprezentativa feminină prezentă la Campionatul European 2020.

La doi ani distanţă de la primul succes după 18 ani în faţa Norvegiei la un turneul final, România întâlneşte din nou naţionala cea mai bine cotată de la Campionatul European. Partida de luni, 7 decembrie, va fi transmisă în direct de Telekom Sport, începând cu ora 21:30.

"Nu am avut evoluţiile aşteptate. Dar fetele n-au apucat să facă prea multe antrenamente împreună, din cauza acestui virus. Unele au stat în izolare, altele cu accidentări. Este foarte greu! Plus că nici n-am apucat să avem meciuri de pregătire, se vede în jocul lor că nu sunt o echipă omogenă şi compactă. Dar sunt fete tinere şi chiar m-au surprins plăcut, mai ales pe postul de pivot, şi sper să meargă din ce în ce mai bine, de la meci la meci.

Poate a fost şi puţin noroc cu Polonia, dar ce m-a surprins a fost apărarea. Întotdeauna, meciurile se câştigă cu apărarea. Nici Cristina Neagu nu este în forma pe care şi-o doreşte. A stat în izolare, a avut şi acea accidentare. Lumea aşteaptă foarte mult de la ea. Dar Cristina Laslo a jucat foarte bine. Mă aştept mai mult din partea Elizei (n.r. - Buceschi), a avut o evoluţie foarte bună în campionat", a spus Oana Manea la emisiunea 'Look Sport Live' de la Look Sport+.

Afla mai multe despre: oana manearomania euro 2020 

viewscnt
Articole similare