Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Neil Lennon şi-a făcut praf jucătorii, după ce Celtic a fost eliminată de CFR Cluj: "A fost sinucidere curată"

Neil Lennon şi-a făcut praf jucătorii, după ce Celtic a fost eliminată de CFR Cluj: "A fost sinucidere curată"
Comentarii

Antrenorul echipei Celtic Glasgow, Neil Lennon, a dat vina pe defensivă după eliminarea în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, în faţa campioanei României, CFR Cluj.

"Golurile pe care le-am primit au fost nebuneşti. Trebuie să stăpâneşti lucrurile de bază, să opreşti centrările, să strângi, să fii concentrat.

În prima repriză, am fost mult prea pasivi, tempoul nostru a fost foarte lent. Am răspuns bine în startul reprizei a doua, am fost incomozi şi am preluat conducerea la 2-1. Dar trebuia să mai marcăm o dată. A fost sinucidere curată să primim atâtea goluri acasă.

Înaintea primului gol primiserăm un avertisment şi tot nu am putut opri acea centrare. Dacă nu te aperi corect, la acest nivel eşti pedepsit. Vina este numai a noastră. Am fost în avantaj, dar l-am lăsat să ne scape", a declarat Neil Lennon, citat de BBC.

Formaţia CFR Cluj s-a calificat, marţi, în play-off-ul Ligii Campionilor, trecând în turul trei de echipa Celtic Glasgow, scor 1-1 în tur şi scor 4-3 în retur.

La Glasgow, au marcat Forrest ’51, Edouard ’61 şi Christie ’76 pentru Celtic, respectiv Deac ’27, Omrani ’74 (penalti), ’80 şi Ţucudean ‘90+7.

Reacţia BBC, după Celtic - CFR Cluj 3-4

La final, campioana Scoţiei a fost desfiinţată de presa britanică.

"O evoluţie catastrofală, un rezultat catastrofal. Celtic s-a apărat foarte, foarte prost. Aceasta a fost noaptea în care defensiva i-a trădat. Celtic a primit ce a meritat, adică nimic. Primeşti patru goluri pe propriul teren, după ce ai încasat doar unul în deplasare. E groaznic! Sunt de-a dreptul şocat", a notat redactorul şef al secţiei de sport de la BBC Scoţia, Tom English.

Afla mai multe despre: lennon 

viewscnt
Articole similare