Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

NEWS ALERT | Decizia FRF care o poate trimite pe Dinamo în Liga a 2-a. "Păstrăm programarea jocurilor de baraj pentru 9 şi 12 august"

NEWS ALERT | Decizia FRF care o poate trimite pe Dinamo în Liga a 2-a. "Păstrăm programarea jocurilor de baraj pentru 9 şi 12 august"

Fotbal

Comentarii

Federaţia Română de Fotbal a publicat, luni seară, un anunţ prin care specifică, printre altele, faptul că programul disputării barajul de promovare/menţinere în Liga 1 rămâne cel stabilit iniţiat - 9 şi 12 august.

În consecinţă, Dinamo nu va mai putea să-şi joace toate cele cinci restanţe rămase şi, cel mai probabil, va retrograda în Liga a 2-a. În acest moment, Dinamo este la cinci puncte în spatele celor de la Poli Iaşi, dar care mai are de disputat un meci până pe 9 august. Dinamo ocupă acum locul 7, penultimul, direct retrogradabil, în play-out-ul Ligii I şi va mai juca doar meciul cu FC Viitorul, din ultima etapă, fără posibiliate de a părăsi poziţia actuală.

"În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă compus din Răzvan BURLEANU – Preşedinte FRF, Gino IORGULESCU – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian GOGA – Vicepreşedinte FRF, având în vedere Decizia Comitetului Executiv al FRF din 03.08.2020, având în vedere termenul limită impus de UEFA pentru comunicarea echipelor participante în competiţiile europene intercluburi, respectiv 03.08.2020, având în vedere comunicarea LPF cu privire la opinia cluburilor din play-out-ul Ligii 1 referitor la desfăşurarea jocurilor de baraj pentru menţinerea / promovarea în Liga 1 în două manşe la datele de 9 şi 12 august 2020:

Aprobă comunicarea către UEFA a cluburilor ce urmează a participa în competiţiile europene intercluburi în sezonul 2020/2021, astfel:

Champions League – FC CFR 1907 Cluj


Europa League – U CRAIOVA 1948 Club Sportiv SA
Europa League – FC BOTOŞANI
Europa League – FC FCSB SA – câştigătoarea Cupei României
Youth League – FC VIITORUL – câştigătoarea Ligii Elitelor U19

Ia act de opinia exprimată de majoritatea cluburilor din play-out-ul Ligii 1 (7 cluburi) şi pe cale de consecinţă păstrează programarea jocurilor de baraj pentru menţinerea / promovarea în Liga 1 pentru datele de 9 şi 12 august 2020", se arată în comunicatul FRF.

LPF trebuie să stabilească modul în care se va întocmi clasamentul final al play-out-ului, iar acesta trebuie să fie aprobat de Comitetul Executiv al FRF. Printre soluţii se numără pierderea tuturor meciurilor la masa verde de către Dinamo şi întocmirea unei ierarhii pe baza raportului puncte/meci.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare