Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

NEWS ALERT Gică Hagi a anunţat transferul lui Gabi Iancu: ”Să vedeţi pe câţi bani pleacă. Cel mai bun...”

NEWS ALERT Gică Hagi a anunţat transferul lui Gabi Iancu: ”Să vedeţi pe câţi bani pleacă. Cel mai bun...”

Farul Constanța

Comentarii

FC Viitorul a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, echipa Chindia Târgovişte, într-un meci din etapa a XI-a a play-out-ului Ligii I.

Golurile învingătorilor au fost marcate de George Ganea ’42, Gabriel Iancu ’62 şi Rivaldinho ’72, ‘83. Pentru Chindia a înscris Daniel Florea, în minutul 65.

Antrenorul gazdelor, Gică Hagi s-a declarat fericit după meci: ”N-a fost un meci uşor, un meci complicat, pentru că ştiam că e o echipă care se apără bine, are un contraatac foarte bun. Trebuia să facem un fotbal foarte bun, să-i deschidem foarte mult. Mă bucur, sunt fericit, e o zi frumoasă pentru mine, pentru că mă uit şi avem cele mai multe goluri marcate în acest an, avem din primii 6 golgheteri, primii 5 sunt ai noştri. Înseamnă că mă laud şi eu vizavi de conducere, că fac ceva. Dar mă mândresc cu ei, cu toate că avem limitele noastre. Mă bucur pentru Rivaldinho, mă bucur pentru Iancu. Cea mai importantă este sănătatea, fără îndoială

Perioada de vacanţă este scurtă. Dacă fotbalistul nu rezistă, schimbăm câte cinci, şase jucători. Ai nevoie de un lot bun, iar eu sunt mândru de echipă, pentru că avem ritm şi intensitate. Noi continuăm pe aceeaşi linie. Schimbăm, unii pe care nu i-aţi văzut astăzi, vor juca„ a explicat ”Regele”.

Hagi a anunţat că Gabi Iancu se poate transfera la finalul sezonului

Dar, bucuria legendei fotbalului românesc a ţinut destul de puţin. Gică şi-a amintit de situaţia fotbalului românesc şi a explicat că suntem deja depăşiţi de campionatele vecine. Hagi propune sistemul cu 18 echipe:

”E ideal, pentru România e ideal. Suntem o ţară care avem 20 de milioane, cele mai mari performanţe s-au făcut cu 18 echipe, ţara asta are judeţe importante, de tradiţie, echipe de tradiţie, mari, aşa că acolo trebuie să mergem. Cu cât suntem mai puţini, cu atât suntem mai săraci. Dacă vrem să avem un fotbal foarte bun, trebuie să avem buget de 20-26 de milioane, cum au vecinii noştri, că au început să ne cumpere jucători. Noi concurăm cu cei de lângă noi, nu cu cei din vest. Până să ajungem la cei din nvest, trebuie să-i batem pe ăştia de lângă noi, care deja ne bat şi nu e un lucru care ne pică bine, cine e român şi cine ţine cu România şi cine vrea să devenim competitivi.” a mărturisit Gică Hagi.

El a anunţat că Gabi Iancu, foarte probabil, va pleca de la Viitorul în străinătate, dar a mărturisit că din păcate, nu o va face pe bani mulţi: ”Eu pe Iancu ce-i fac acum? Daţi-mi voi răspunsul. Vine Iancu la mine, are ofertă, ce fac? Îl las, n-am ce să fac, chiar dacă e foarte mică şi va fi foarte mică. Există variante, bineînţeles că se interesează pentru el, că dacă e cel mai bun? Şi cel mai bun ... să vedeţi la ce preţ pleacă Iancu. Câteva sute de mii, care e nimic. Golgheterul campionatului României, dar ce să fac? Şi eu vreau să am alea, să-l ţin pe Iancu 5 ani, să-i dau 200.000, 300.000 salariu să joace la noi în continuare, dar de unde?” a încheiat Hagi.

Afla mai multe despre: gică hagiviitorulgabriel iancu 

viewscnt
Articole similare