Nick Kyrgios a anunţat sâmbătă că nu va participa la Australian Open (14-28 ianuarie 2024), o decizie care îi "frânge inima", în timp ce continuă să lupte pentru a-şi recăpăta forma după o lungă absenţă cauzată de o accidentare.
Kyrgios a declarat luna trecută că "astrele ar trebui să se alinieze" pentru ca el să fie pregătit pentru Grand Slam-ul de acasă în ianuarie, iar fostul număr 13 mondial a confirmat sâmbătă că a eşuat în această cursă contra cronometru.
"Este o perioadă foarte dezamăgitoare pentru mine", a declarat Kyrgios pentru site-ul OnlyFans, la care s-a alăturat săptămâna trecută în calitate de creator de conţinut.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Am avut atât de multe amintiri minunate acolo şi vreau doar să revin la vârful jocului meu şi să o fac cum trebuie, iar eu am nevoie de puţin mai mult timp", a spus el. "Chiar dacă nu voi participa la competiţie în acest an, voi fi acolo, voi comenta meciurile, voi fi acolo", a adăugat tenismenul.
Luna trecută, Nick Kyrgios (28 de ani) a declarat că obţinerea unui Grand Slam rămâne cea mai mare motivaţie a sa, după ce a fost aproape de acest lucru la Wimbledon în 2022, când a pierdut finala în faţa lui Novak Djokovic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nick kyrgios, tenis, australian open 2024