Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Nicolo Napoli a răbufnit după remiza albă de la Botoşani: ”Arbitrul ne-a tăiat un picior, nu e bine. Nu merită echipa mea asta”

Nicolo Napoli a răbufnit după remiza albă de la Botoşani: ”Arbitrul ne-a tăiat un picior, nu e bine. Nu merită echipa mea asta”

FC U Craiova

Comentarii

Tehnicianul formaţiei U Craiova 1948, Nicolo Napoli (61 de ani), a tras concluziile după remiza fără goluri de la Botoşani. Italianul a ”tunat” la adresa manierei de arbitraj.

U Craiova 1948 a remizat cu FC Botoşani, scor 0-0, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii.

Oaspeţii au primit un penalty în minutul 27, după ce arbitrul Cătălin Popa a consultat VAR-ul la un fault făcut de Ivanov în propriul careu, asupra lui Baeten.

ovitura de pedeapsă a fost executată de Bauza, însă portarul gazdelor, Ducan, a reuşit să pareze.

În minutul 62, Bahassa l-a lansat pe Bauza şi acesta a înscris, dar, după consultarea VAR, arbitrul a anulat golul pentru un ofsaid.

La finalul meciului, Nicolo Napoli a avut un discurs dur la adresa arbitrajului, susţinând faptul că Bauza nu a fost în afara jocului la marcarea golului din repriza a doua.

"A fost un meci de luptă, puteau câştiga ambele echipe, dar noi am avut gol nevalidat şi nu era ofsaid, părerea mea. Iar Ganea a avut un penalty care nu s-a dat. Ce facem? Nu putem juca aşa, arbitrul ne-a tăiat un picior, nu e bine.

S-a verificat, dar e acea linie, el era în linie cu ceilalţi, dar a plecat cu un metru şi jumătate înapoi, deci e gol, nu a fost niciun ofside. Ce facem? Se joacă campionatul, play-out-ul, e greu să ai aşa arbitri care să facă treaba asta.

Cine ştie? Muncim, jucăm, dăm gol, ne dă ofsaid, nu se poate. Nu merită echipa mea asta din partea arbitrilor, multe greşeli. Ce facem? Aşteaptă, merge acolo şi zice ofsaid.

Va fi dificil, urmează să jucăm cu o echipă bună, dar noi jucăm acasă şi avem nevoie de trei puncte", a declarat Napoli, după meci.

În urma acestei remize albe, U Craiova 1948 rămâne pe primul loc în clasamentul play-out-ului, cu 28 de puncte, în timp ce FC Botoşani trece pe poziţia a treia, cu 27 de puncte.

Afla mai multe despre: u craiova 1948nicolo napoli 

viewscnt
Articole similare