Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Nicu Vlad nu o vede pe Simona Halep cel mai bun sportiv român din 2017! "Ea ar trebui să fie sportivul anului din România"

Nicu Vlad nu o vede pe Simona Halep cel mai bun sportiv român din 2017! "Ea ar trebui să fie sportivul anului din România"

Alte sporturi

Comentarii

Nicu Vlad, preşedintele FR de Haltere, a opinat că Loredana Toma, câştigătoare a 3 medalii de aur la CM 2017 de haltere de la Anaheim (SUA), ar merita să fie sportivul anului 2017 din România.

''Loredana este un produs al federaţiei începând cu 2007, când am dat drumul la centrul de la Botoşani. Este medaliată cam la toate categoriile de vârstă, mă refer la cadeţi, juniori, tineret şi anul acesta este campioană europeană de seniori, de tineret şi campioană mondială de seniori. Cheia succesului nu este vreo roată dinţată inventată, nu e nimic nou. Este vorba de muncă.

E un centru care a dat rezultate şi eu sper că în continuare vom reuşi să avem copii şi sportivi din acea zonă, nu numai la haltere. Sunt alţii înaintea mea care au făcut selecţie în zonă şi pot să spun că am copiat. Ştim cu toţii că la canotaj, la atletism au avut foşti sportivi mari care sunt din zona aceea. Nu am făcut decât să investim în zona respectivă. Iaşi, Botoşani, Suceava sunt zone în care se pot desfăşura şi dezvolta mult activităţi sportive. Tot timpul suntem în pregătire, tot timpul suntem în schimbare. Nu pot să zic că am vrut neapărat o echipă tânără, dar viaţa ne forţează, pentru că la capitolul seniori stăm un pic mai slab.

Cluburile îşi permit din ce în ce mai puţin să ţină sportivi seniori şi automat juniorii se evidenţiază. După mine, Loredana ar trebui să fie sportivul anului din România, având în vedere că a cucerit câte 3 medalii de aur la CE de seniori din primăvară, la CE de tineret şi la CM de seniori, fără drept de apel. Dar depinde acum de ce criterii vor fi folosite. Ea a demonstrat pe parcursul acestui an că are valoare şi sper să ajungem să ajungem cu ea la Tokyo şi cu alţii din această echipă'', a declarat Nicu Vlad, la aeroportul Otopeni. 

Afla mai multe despre: halterenicu vladloredana tomasimona halepmesajdecizieanunt 

viewscnt
Articole similare