Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Niczuly a răbufnit după înfrângerea cu CFR. Atac dur la adresa arbitrului Iulian Călin: "M-am simţit ca la baschet"

Niczuly a răbufnit după înfrângerea cu CFR. Atac dur la adresa arbitrului Iulian Călin: "M-am simţit ca la baschet"

Sepsi Sf. Gheorghe

Comentarii

Sepsi a condus pe terenul CFR-ului, însă a cedat, scor 1-2. În urma acestui rezultat, echipa din Sf. Gheorghe a ajuns la trei înfrângeri în cele patru meciuri jucate în play-off-ul acestui sezon.

"Nu suntem supăraţi pe Ninaj, suntem o echipă, noi toţi ar fi trebuit mai mult să-l ajutăm la fazele respective. Cred că la primul său cartonaş galben a fost avertizat prea uşor, apoi nici nu mai zic... Ne-au condus, au luat avantaj pe tabelă şi am început să mă simt ca la baschet. Orice contact, ei cădeau pe jos, fruierul în gură, se dădea imediat fault.

La orice centrare a lor se sărea la cap, arbitrul stătea cu mâna la cască, aştepta decizia VAR, în a doua repriză, joc efectiv, nu cred că am jucat mai mult de 20 de minute. Scuffet stă două minute la o degajare, iar mie mi-a zis arbitrul încă din prima repriză că îmi dă cartonaş galben dacă mai trag de timp" , a declarat Roland Niczuly.

CFR Cluj - Sepsi 2-1

CFR Cluj a învins-o, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, pe Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a patra a play-off-ului Superligii.

Sepsi a condus cu 1-0, prin golul marcat de Dumitrescu ’28. Pentru CFR Cluj au marcat Birligea ’44 şi Deac ’53.

De la Sepsi a fost eliminat Ninaj, în minutul 62.

  • CFR Cluj: Scuffet – C. Manea, Yuri, Burcă, Braun – C. Deac (Yeboah ’83), Muhar, Cvek, Krasniqi (Fica ’90) – Janga, Birligea (Petrila ’59). Antrenor: Dan Petrescu
  • Sepsi: Niczuly – Ninaj, Bălaşa (Ciobotariu ’51), Tamas, A. Dumitrescu – Aganovic, J. Rodriguez (Rondon ’77), Papa (Păun ’65), C. Matei (I. Gheorghe ’65) – Ştefănescu, Safranko (Tudorie ’77). Antrenor: Cristiano Bergodi

Cartonaşe galbene: Burcă ’20 / Ninaj ’47, ‘62

Cartonaş roşu: Ninaj ‘62

Afla mai multe despre: niczuly 

viewscnt
Articole similare