Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Noi probleme pentru Zidane! Preferatul francezului s-a accidentat într-un mod stupid. Cât va fi indisponibil

Noi probleme pentru Zidane! Preferatul francezului s-a accidentat într-un mod stupid. Cât va fi indisponibil

Real Madrid

Comentarii

Zinedine Zidane are, din nou, bătăi de cap cu accidentările la Real Madrid, după ce un nou val de indisponibilităţi a afectat lotul Los Blancos. La fel ca în startul sezonului, mai mulţi "galactici" au probleme medicale.

Ultimul jucător accidentat este chiar unul dintre preferaţii lui Zidane, potrivit presei spaniole, iar accidentarea sa este una de-a dreptul stupidă. Lucas Vasquez va absenta până la cinci săptămâni de pe teren după ce şi-a rupt un deget la picior.

Evenimentul nefericit pentru fotbalistul în vârstă de 28 de ani s-a petrecut în sala de forţă. El a scăpat o greutate pe picioare şi astfel este posibil ca anul să se fi terminat pentru el, totul depinde în funcţie de cât de repede se recuperează. 

În acest sezon, internaţionalul spaniol (nouă meciuri, niciun gol) şi-a pus amprenta pe doar două dintre reuşitele Realului, sub forma unui gol, cu Celta Vigo şi un assist, în partida cu Eibar. 

Real Madrid joacă sâmbătă, de la ora 22:00, cu Real Sociedad, în direct la Telekom Sport 2. Pe lângă Vasquez, pentru această partidă, Zidane nu se va putea baza pe Asensio, Nacho şi James Rodriguez. Totodată, Marcelo şi Luka Jovic sunt incerţi. Tot la Telekom Sport, Real joacă marţi, în UEFA Champions League, derby-ul grupei cu Paris Saint-Germain. 

Afla mai multe despre: zidanelucas vasquezreal madrid 

viewscnt
Articole similare