Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Noi transferuri anunţate la Dinamo după umilinţele din ultimele etape: ”Parcă nici nu-mi vine să cred”

Noi transferuri anunţate la Dinamo după umilinţele din ultimele etape: ”Parcă nici nu-mi vine să cred”

Dinamo București

Comentarii

Se anunţă noi transferuri la Dinamo după ce echipa din Ştefan cel Mare a ajuns la 7 înfrângeri consecutive în Liga 1.

Cifrele lui Dinamo din ultimele 7 etape sunt un dezastru: 7 înfrângeri, nu mai puţin de 20 de goluri primite şi doar unul marcat.

Iuliu Mureşan susţine că n-a mai întâlnit o astfel de situaţie în întreaga sa carieră şi susţine că Dinamo ar urma să facă noi transferuri.

Noi transferuri anunţate la Dinamo după dezastrul din ultima perioadă

Dincolo de problemele financiare, Dinamo are mari dificultăţi şi în plan sportiv. Echipa din Ştefan cel Mare a pierdut ultimele 7 meciuri şi a încasat o mulţime de goluri.

În total, Dinamo a primit 24 de goluri în 10 etape şi are cea mai slabă apărare din campionat. Cele mai dure eşecuri au fost în derby-urile cu FCSB şi Universitatea Craiova, pe care le-a pierdut cu 6-0 şi 5-0.

Dinamo are în prezent doar 6 puncte acumulate şi se află pe un ruşinos loc 15. În tot acest context, Iuliu Mureşan anunţă că Dinamo ar putea face noi transferuri.

Conducătorul echipei din Ştefan cel Mare susţine că n-a mai trecut niciodată în carieră printr-o astfel de criză de rezultate şi că este obligat să ia măsuri:

”Echipa nu are acel spirit de luptă, nu prea are legătură cu spiritul lui Dinamo. Pentru mine este foarte jenant, nu am fost niciodată în situaţia asta, să pierdem atâtea meciuri unul după altul şi la scor.

E aşa, parcă nici nu-mi vine să cred. Trăiesc aşa un vis urât. Şi mă gândesc tot timpul ce aş putea să fac să schimb ceva. Ceva o să facem.

Oricum trebuie să facem nişte schimbări, o să mai aducem şi jucători, probabil, trebuie să îmbunătăţim, că altfel o avem foarte grea, din păcate, în momentul de faţă

Mie mi-e ruşine de ce se întâmplă şi efectiv nu am trecut prin asemenea momente niciodată în fotbal şi sunt deja din 2001 în fotbal”, a declarat Iuliu Mureşan după ce Dinamo a pierdut cu 5-0 la Craiova. 

Afla mai multe despre: dinamo 

viewscnt
Articole similare