Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Noua regulă introdusă de FIFA la acest Campionat Mondial! Băieţii "răi", avertizaţi! Decizia pe care arbitrii o pot lua inclusiv la pauză!

Noua regulă introdusă de FIFA la acest Campionat Mondial! Băieţii "răi", avertizaţi! Decizia pe care arbitrii o pot lua inclusiv la pauză!

Cupa Mondială

Comentarii

CM 2018 va fi primul turneul final în care va fi folosită tehnologia Video assistant referee (VAR), însă dincolo de acest lucru FIFA a implementat şi o regulă nouă, care i-a făcut pe selecţioneri să-i pună în gardă pe jucătorii cu antecedente.

Mai exact, conform noilor reglementări FIFA, arbitrii au în premieră posibilitatea să dicteze eliminari retrospectiv, inclusiv la pauza meciurilor, pentru incidente petrecute în timpul partidelor şi care le-au scăpat în primă fază. Jucătorii pot fi avertizaţi cu cartonaşe galbene şi roşii pentru gesturi făcute pe teren şi chiar vor fi urmăriţi în acest sens.


Din acest motiv, selecţionerul Gareth Southgate a ţinut o şedinţă cu jucătorii săi, înainte de amicalul cu Nigeria, câştigat de Anglia cu 2-1, în care le-a explicat acestora implicaţiile noilor reguli. Conform The Guardian, Gareth Southgate şi-a avertizat jucătorii să fie "vigilenţi în toate zonele terenului", precizând că în meciurile recente au avut intrari prin alunecare care ar fi putut fi sancţionate retrospectiv cu cartonaşe galbene sau roşii.



Englezii amintesc de un moment petrecut în timpul unui meci Anglia - Slovacia, din preliminarii, când Delle Alli a fost suspendat retroactiv pentru un gest obscen (făcut în glumă, spune jucătorul) la adresa lui Kyle Walker. Dacă noua regulă ar fi fost în vigoare, arbitrul partidei respective ar fi putut să-l elimine pe Alli în timpul meciului, imediat după ce persoanele însărcinate cu sistemul VAR l-ar fi anunţat.

Program complet CM 2018 şi televizări. Aici ai TOTUL despre Campionatul Mondial 2018

Afla mai multe despre: regulafifavarregula cm 2018 

viewscnt
Articole similare