Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Nu am înţeles întreaga situaţie de pe teren". Ce l-a făcut pe Tuchel să-şi schimbe părerea la vestiare despre incidentul cu Sebastian Colţescu

"Nu am înţeles întreaga situaţie de pe teren". Ce l-a făcut pe Tuchel să-şi schimbe părerea la vestiare despre incidentul cu Sebastian Colţescu
Comentarii

Thomas Tuchel a vorbit din nou despre incidentele de la meciul pe care echipa sa, PSG, l-a câştigat, până la urmă, scor 5-1, în faţa celor de la Istanbul BB.

“Jucătorii au luat o decizie foarte puternică marţi, au arătat solidaritate cu adversarul. Este o decizie foarte curajoasă. În vestiar, era clar că au vrut să aibă această reacţie. Sunt adulţi, a fost o reacţie foarte puternică. Nu am înţeles întreaga situaţie pe teren, pentru că nu am auzit cuvintele pe teren, dar în vestiar a fost clar. Era necesar să arătăm această solidaritate şi să continuăm meciul miercuri”, a spus Tuchel.

Meciul PSG-Istanbul BB, din etapa a VI-a, ultima, a Grupei H a Ligii Campionilor, arbitrat de români, a fost întrerupt, marţi, în minutul 16, la scorul de 0-0. Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu a folosit cuvântul "negru" la adresa lui Pierre Webo, antrenorul secund al oaspeţilor.

Oaspeţii au protestat deseori la deciziile arbitrului de centru Ovidiu Haţegan, iar Sebastian Colţescu l-a atenţionat pe central că o persoană din staff-ul echipei turce trebuie sancţionată. Colţescu a folosit cuvântul "negru" indicându-i centralului Haţegan acea persoană. Haţegan l-a eliminat pe antrenorul secund Pierre Webo, fost internaţional camerunez, iar turcii au decis să iasă de pe teren după mai multe discuţii cu brigada şi cu alţi oficiali ai meciului.

Jucătorii echipei Istanbul Başakşehir au părăsit după aproape două ore Stadionul Parc des Princes, refuzând să mai dispute meciul cu PSG din Liga Campionilor, în urma scandalului de rasism. UEFA a stabilit ca partida să se reia miercuri seară. Meciul s-a încheiat 5-1 pentru PSG.

Afla mai multe despre: istanbul 

viewscnt
Articole similare