Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Nu le-au uitat! Carmen Martin şi Torstenson, din nou la Bucureşti: ”CSM poate fi din nou cea mai bună echipă din Europa”

Nu le-au uitat! Carmen Martin şi Torstenson, din nou la Bucureşti: ”CSM poate fi din nou cea mai bună echipă din Europa”

Handbal

Comentarii

Carmen Martin şi Linnea Torstenson au părăsit-o anul trecut pe CSM Bucureşti pentru a juca pe Coasta de Azur pentru Nice. Acum, s-au întors să-şi revadă colegele.

La plecarea celor două internaţionale din Spania şi Suedia, CSM Bucureşti a emis un comunicat de presă prin care a subliniat că a făcut toate eforturile pentru a le păstra la echipă. Carmen şi Linnea au părăsit gruparea bucureşteană după trei sezoane, dar au rămas în relaţii excelente cu fostele lor colege.

Ambele au revenit la Bucureşti pentru a-şi revedea fostele coechipiere şi au asistat la partida cu Măgura Cisnădie: ”Cred că CSM poate fi din nou cea mai bună echipă din Europa. Au deja o echipă extraordinară şi sunt sigură că vor arăta  acest lucru atunci când medaliile vor fi puse în joc” crede Linnea Torstensson. Suedeza crede că echipa lui Djukic va juca din ce în ce mai bine: ”Au avut un început tumultos, dar lucrurile încep să arate din ce în ce mai bine. Chiar şi azi (n.r sâmbătă) au arătat că pot juca handbal. Cred că au avut un început extraordinar. Au câştigat cu Ferencvaros. Nu la fel s-a întâmplat şi în Germania. Dar cu Vipers au arătat din nou că ştiu handbal. Astăzi s-a întâmplat acelaşi lucru. Ideal este să fii în formă în aprilie şi mai, nu acum” a explicat handbalista suedeză.

La rândul ei, Carmen Martin a vorbit la superlativ despre campioana României, despre care crede de asemenea că poate câştiga Champions League în acest sezon: ”Mereu există posibilitatea ca CSM să câştige Champions League, e una dintre cele mai puternice echipe din Champions League, are printre cele mai bune jucătoare din lume” spune Carmen. Handbalista spaniolă s-a simţit foarte bine la revenirea în România: ”Mereu e frumos să mă întorc aici. Mi-a lipsit handbalul de aici, mi-au lipsit jucătoarele pe care această echipă le are. Sunt foarte fericită că fetele şi noul antrenor au ştiut cum să se strângă laolaltă şi cum să facă lucrurile să meargă pe o pantă ascendentă, să joace un handbal frumos, ca înainte” a încheiat fosta echipieră a CSM-ului.

CSM e lider în grupa de Liga Campionilor cu patru puncte după trei meciuri. Bucureştencele au pierdut o partidă, cu Bietigheim, dar sunt avantajate de golaveraj în duelul cu Ferencvaros şi ocupă prima poziţie. 

Afla mai multe despre: linnea torstensoncarmen martincsm bucureşti 

viewscnt
Articole similare