Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

“O lecţie brutală. Are mult de lucrat“ Reacţii dure pentru Emma Răducanu după înfrângerea drastică de la Sydney

“O lecţie brutală. Are mult de lucrat“ Reacţii dure pentru Emma Răducanu după înfrângerea drastică de la Sydney

Tenis

Comentarii

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu, locul 18 mondial, a fost învinsă fără drept de apel de Elena Rîbakina, din Kazahstan, locul 13 mondial, scor 6-0, 6-1, în 55 de minute, în primul tur la turneul de la Sydney.

După eşecul cu Elena Rybakina, cel mai dur din cariera Emmei Răducanu, presa internaţională a subliniat lipsa de experienţă a sportivei. 

“Jucătoarea numărul 1 a Marii Britanii a jucat primul ei meci de la începutul colaborării cu antrenorul Torben Beltz. Răducanu nu a reuşit să-şi găsească ritmul şi a avut puţin timp la dispoziţie pentru a răspunde loviturilor în forţă ale adversarei. Emma Răducanu are de lucrat dacă vrea să aibă o şansă cu jucătoarele experimentate sau care sunt în mare formă, precum Rybakina”, au scris cei de la Sky Sports.

“O lecţie brutală pentru Emma Răducanu. N-a avut răspunsuri la puterea şi calitatea Elenei Rybakina. Un pas important în spate înainte de Australian Open. Are mult de lucrat, în special în privinţa serviciului”, a scris Uche Amako, jurnalist la The Telegraph.

“Rybakina a jucat excelent. Emmei Răducanu i-a fost amintit când de greu este sportul la acest nivel. Are nevoie de timp”, au scris cei de la The Tennis Podcast.

“Merită să amintim că Emma Răducanu este novice în circuit. Are nevoie de timp”, a scris David Law, comentator pentru BBC.

 

Rîbakina va evolua în optimi cu sportiva franceză Caroline Garcia, locul 75 mondial.

La Sydney sunt calificate în optimi şi româncele Jaqueline Cristian (adversară Barbora Krejcikova) şi Gabriela Ruse (adversară Anett Kontaveit).

 

Afla mai multe despre: emma raducanu 

viewscnt
Articole similare