Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

O nouă mărturie din "infern". Prin ce a trecut Cătălina Rob Ditan când se afla la Centrul Olimpic de judo de la Cluj: "I-am spus că n-am venit să fiu bătută ca animalele!"

O nouă mărturie din "infern". Prin ce a trecut Cătălina Rob Ditan când se afla la Centrul Olimpic de judo de la Cluj: "I-am spus că n-am venit să fiu bătută ca animalele!"galerie foto

Alte sporturi

Comentarii

Seria dezvăluirilor despre abuzurile suferite de mai multe sportive la Centrul Olimpic de Judo de la Cluj a continuat astăzi cu mărturia cutremurătoare a Cătălinei Rob Ditan (18 ani). Aceasta a povestit tratamentul de care a avut parte din partea antrenorilor Florin Bergean şi Gianina Andreică în primăvara lui 2014, când avea doar 14 ani.

"Uneori, ne tăiau masa. Ne spuneau că seara nu avem masă şi primeam un iaurt sau un măr. De dimineaţă, ne trezeam pe la 07:00 - 08:00, ne duceam să ne cântărească. La masă mâncam cereale cu lapte sau, dacă aveam mai multe kilograme, nu mâncam nimic.

La prânz aveam două feluri de mâncare, desert nu ne luam. Ne porţionam mâncarea pentru a nu mânca prea mult. Ne calculam mâncarea în sute de grame. Îmi aduc aminte că atunci când mergeam la şcoală, colegele mele s-au sesizat şi m-au întrebat de ce nu mănânc şi-mi spuneau că m-am albit la faţă.  Seara ne antrenam, apoi Bercean ne cântărea
", a povestit Cătălina la GSP Live, după care a rememorat şi un episod extrem de violent.

"Vorbeau foarte urât cu noi, ne adresau injurii. Domnul Bercean s-a înroşit la faţă, a început să înjure, mi-a spus că nu sunt în stare de nimic. Mi-a dat o palmă puternică peste cap şi am ricoşat într-un dulap de fier. M-am ghemuit, dar a început să-mi dea palme peste faţă. Dădea foarte puternic cu palmele... Domnul Bercean are mâna foarte mare, primeam palme peste faţă peste umăr, am început să ţip. I-am spus că n-am venit aici să fiu bătută ca animalele. M-a luat de mână şi mi-a zis să ies afară [...]



După acest moment nu am mâncat... Nu am primit mâncare seara, după antrenament, timp de două, trei zile. Mâncam un măr şi un iaurt pe zi, pe care mi le cumpăram eu. Era un lucru obişnuit să fim pedepsite cu mâncarea
", a declarat Cătălina Rob Ditan.

 

 Galerie foto

Afla mai multe despre: catalina rob ditanclujdezvaluirilot judo 

viewscnt
Articole similare