Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

O nouă provocare inedită pentru Radu Păltineanu. După Americi, exploratorul va pleca într-o expediţie în Australia

O nouă provocare inedită pentru Radu Păltineanu. După Americi, exploratorul va pleca într-o expediţie în Australiagalerie foto

Diverse

Comentarii

Radu Păltineanu şi partenera sa, Irina Repede, vor pleca la începutul lunii octombrie într-o expediţie de explorare a Australiei ce va dura între 6 şi 8 luni.

Cei doi vor încerca să traverseze continentul australian pe triciclete, pe un traseu unic de 13.000 de kilometri, din cel mai nordic punct al continentului, capul York, până în cel mai sudic punct, South Point. Expediţia îi va purta pe cei doi prin jungla tropicală, prin savană şi prin duritatea deşerturilor australiene.

Radu, explorator care a făcut deja istorie şi a fost numit aventurierul european al anului 2018, va parcurge distanţa propusă pe o tricicletă simplă, nemotorizată, în timp ce Irina se va folosi de o tricicletă recumbentă, asistată de un motor electric alimentat de o baterie pe care o încarcă solar, prin panouri fotovoltaice, 100% autonomă.

Expediţia celor doi nu va fi lipsită de provocări. Dincolo de căldura ameţitoare şi terenul extrem de dificil pe care aceştia şi-au propus să-l străbată, distanţele lungi, fără puncte de realimentare, îi vor obliga pe cei doi să care cantităţi considerabile de hrană şi apă care să le asigure autonomia.

Distanţele lungi, extremele climatice şi fauna periculoasă sunt provocări cărora vor fi nevoiţi să le facă faţă. Însă toate acestea vin la pachet cu satisfacţia imensă care vine odată cu cucerirea de teritorii noi şi reuşita doborârii propriilor limite. Printre susţinătorii expediţiei se numără companiile 2Performant, AZUB, Garmin România şi iHunt.

2Performant susţine performanţa celor doi exploratori, iar faptul că întreaga expediţie va fi documentată, astfel încât oricine să poată fi la curent cu parcusul lor săptămânal este o iniţiativă din care toată lumea are de câştigat.

"Am ales să susţinem această expediţie pentru că ne plac oamenii temerari, cei care nu se sfiesc să-şi asume riscuri pentru a se autodepăşi. Iar din acest punct de vedere ne asemănăm chiar foarte mult: şi noi suntem mereu în căutarea unor pieţe şi provocări noi, suntem deschişi să ne asumăm riscuri, fără de care nu putem evolua, motiv pentru care am simţit că ne identificăm foarte bine cu scopul acestei expediţii. În plus, faptul că Radu Păltineanu va documenta această experiţie cu date, cifre şi informaţii interesante în timp real ni se pare un mesaj foarte bun şi o oportiunitate de a afla direct de la nişte învingători care sunt lecţiile pe care le putem învăţa şi noi din expediţia lor. Întotdeauna am promovat ideile de realitate transpusă prin cifre şi date concrete, de creştere prin explorare şi curaj şi depăşirea a limitelor”, spune Dorin Boerescu, CEO 2Performant.

Radu Păltineanu este un nume care a făcut deja istorie ca explorator şi aventurier. Este primul român care a traversat cele două Americi pe bicicletă, din nordul Alaskăi, până în sudul Argentinei, o expediţie pentru care a fost numit aventurierul european al anului 2018.

Radu a parcurs până acum peste 40.000 km în America de Nord, America de Sud, Europa şi Oceania şi o distanţă de peste 2.000 km pe jos. De asemenea, a urcat pe câteva dintre cele mai emblematice vârfuri din lume, iar în 2021 a fost desemnat explorator National Geographic România, contribuind cu articole şi materiale inedite din zonele pe care le explorează.

"Experienţa de 3 ani în Americi şi cea de un an în Noua Zeelandă îşi vor spune cuvântul în noua provocare de a traversa ''continentul roşu''. La iniţiativa Irinei, am ales să realizez această expediţie pe o tricicletă recumbentă, un mijloc unic care îmi va permite să intru în cele mai sălbatice colţuri ale Australiei, fiindcă, dincolo de toate, obiectivul acestei aventuri va fi acela de a descoperi şi explora unele dintre cele mai sălbatice colţuri ale ţării continent: de la peninsula York la deşerturile Tanami şi Nullarbor, prin unele din cele mai misterioase şi inospitaliere locuri.

Aventura şi adrenalina necunoscutului sunt vectorii care ne mână în acest demers şi vom face tot posibilul să documentăm toată această expediţie pentru cei care ne vor urmări. Vor fi câteva luni dificile dar pline de aventură, necunoscut, auto-cunoaştere şi care, cu siguranţă ne vor învăţa lecţii importante de viaţă.

De cele mai multe ori obstacolele sunt cele din care avem cele mai multe de învăţat iar noi ne propunem să ieşim din zona de confort îmbrăţişând în mod responsabil provocările necunoscutului. Un alt element inedit al acestei iniţiative îl reprezintă tricicleta solară a Irinei, o tricicletă asistată de un motor electric alimentat de o baterie pe care o va încărca de la panourile cu celule fotovoltaice instalate pe o canopie deasupra acesteia.

Va fi un design unic la care am lucrat preţ de câteva luni împreună cu echipa AZUB din Cehia, Grintech din Canada şi alţi specialişti locali din Cairns, Australia. Într-o perioadă în care se vorbeşte din ce în ce mai mult şi deschis de schimbările climatice cauzate de emisiile de carbon, putem astfel demonstra că lumea se poate vedea şi altfel decât de la volanul unei maşini, într-un mod sustenabil” , a declarat Radu Păltineanu. 

 Galerie foto

Afla mai multe despre: radu paltineanu 

viewscnt
Articole similare