Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

O nouă veste proastă pentru Sergio Ramos. După accidentare, căpitanul Realului a fost testat pozitiv şi cu COVID-19

O nouă veste proastă pentru Sergio Ramos. După accidentare, căpitanul Realului a fost testat pozitiv şi cu COVID-19

Real Madrid

Comentarii

Sergio Ramos, căpitanul echipei Real Madrid, a fost testat pozitiv la Covid-19, a anunţat marţi clubul său, citat de Reuters.

Fundaşul spaniol este în prezent accidentat şi nu va putea evolua pentru madrileni în partida retur cu FC Liverpool din manşa secundă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, programată miercuri seara pe stadionul Anfield, în direct la Telekom Sport.

Ramos a ratat şi marele derby cu FC Barcelona, câştigat sâmbătă de Real Madrid (2-1), pe care l-a urmărit din tribunele arenei Alfredo din Stefano.

Sergio Ramos, care a împlinit de 35 ani la sfârşitul lunii trecute, în cantonamentul selecţionatei Spaniei, este al şaptelea jucător din lotul lui Real Madrid care s-a infectat cu Covid-19 de la debutul acestui sezon, alături de antrenorul Zinedine Zidane, subliniază cotidianul AS.

Căpitanul Realului a avut ultima apariţie în echipa madrilenă pe 16 martie, la meciul cu Atalanta Bergamo, din optimile de finală ale Ligii Campionilor, după care a mai evoluat pentru selecţionata Spaniei în prima repriză a meciului cu Grecia, precum şi în ultimele minute ale partidei cu Kosovo, pe 31 martie. Fundaşul central a suferit o leziune musculară la gamba stângă, care îl va ţine departe de gazon aproximativ o lună.

Afla mai multe despre: ramos 

viewscnt
Articole similare